În acest weekend, Bruce Willis a împlinit 67 de ani. Cu această ocazie, fosta lui soție, Demi Moore, i-a transmis un mesaj simpatic, prin care i-a mulțumit pentru familia extinsă pe care acesta i-a oferit-o.
„La mulți ani, Bruce! Recunoscătoare pentru familia noastră extinsă', a scris actrița în vârstă de 59 de ani în descrierea unei imagini în care apare alături de Willis.
Bruce Willis și Demi Moore au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de la Hollywood. Cei doi s-au căsătorit în 1987, iar în 2000 au decis să divorțeze. Demi a recunoscut în biografia sa, Inside Out, faptul că „despărțirea nu a fost ușoară la început, dar am reușit să trecem peste și să le oferim fetelor noastre un mediu în care să primească afecțiune din partea ambilor părinți. Am avut o relație mult mai bună față de cum aveam înainte de divorț.'
„Este amuzant să spun asta, dar sunt foarte mândră de divorțul nostru. Cred că lui Bruce i-a fost teamă la început că îmi voi exprima furia pe care am acumulat-o în timpul căsniciei noastre, împiedicându-l să își viziteze copiii. Dar nu am făcut asta, și nici el.', a mai adăugat actrița.
Demi și Bruce au împreună trei fete, Rumer (33 de ani), Scout (30 de ani) și Tallulah (28 de ani). În urmă cu doi ani, cei cinci au iscat o adevărată controversă, când au decis să își petreacă împreună carantina impusă de pandemia de coronavirus. În mod evident, mulți s-au întrebat de ce Emma Heming, actuala soție a lui Bruce Willis, nu a fost alături de ei. Ei bine, o sursă a declarat la momentul respectiv pentru Fox News faptul că Emma „nu are nicio problemă' cu decizia soțului ei de a se autoizola cu Demi Moore.
„Demi și Emma sunt apropiate, iar toți trei au o familie unită. Nu există probleme între ei. Emma a trebuit să stea în Los Angeles alături de copii', a adăugat sursa. În ciuda distanței, „lucrurile sunt minunate' între Emma și Bruce.
O altă sursă apropiată lui Demi a dezvăluit faptul că nu este un lucru neobișnuit pentru ei să își petreacă timpul împreună, mai cu seamă că au fost căsătoriți 13 ani. „Demi și Bruce sunt cei mai buni prieteni de foarte mulți ani. Ei sunt extrem de apropiați.'
În martie 2019, Bruce Willis și Emma Heming și-au reînnoit jurămintele, iar la eveniment a fost prezentă și Demi Moore. Emma chiar a sprijinit-o pe Demi atunci când și-a lansat biografia, Inside Out, în septembrie 2019.
Citește și:
Kim Kardashian face declarații despre relația cu Pete Davidson
Foto: Arhiva ELLE