Brooklyn Beckham, ținta ironiilor după ce și-a schimbat, din nou, meseria: „O carieră diferită în fiecare săptămână”

Brooklyn Beckham a devenit ținta ironiilor pe rețelele de socializare, după ce a sugerat că vrea să încerce o nouă meserie.

După ce a încercat mai multe meserii precum cea de bucătar sau de fotograf, Brooklyn Beckham vrea să se lanseze într-un cu totul alt domeniu. Fiul Victoriei și lui David Beckham a fost ironizat în mediul online pentru faptul că „își schimbă cariera săptămânal', iar acum vine cu o nouă idee profesională, cea de stilist.


Brooklyn Beckham, ținta ironiilor

Fiul de 23 de ani al Victoriei și al lui David Beckham a apărut alături de soția sa, Nicola Peltz, într-un nou videoclip publicat pe TikTok-ul Vogue. În clip, el vorbește despre ținuta actriței de 27 de ani, explicând ce îi place la ea. Nicola a îmbrăcat un maiou negru și blugi albaștri cu talie înaltă, cu o jachetă de piele lungă grunge și cizme cu toc înalt cu platformă.

Arătând cu degetul spre fiecare parte a ținutei, Brooklyn își spune părerea cu privire la outfit-ul soției sale.


 „Îmi plac blugii cu talie înaltă și îmi place la nebunie cămașa frumoasă și strâmtă. Îmi plac cizmele înalte, cred că sunt foarte sexy. Mica jachetă Matrix, îmi place', a spus Brooklyn.

Între timp, Brooklyn Beckham însuși poartă o pereche de blugi largi albaștri, un hanorac cu fermoar și o șapcă de baseball. Fanii au întrebat dacă Brooklyn încearcă să găsească o nouă direcție în carieră, după meseriile anterioare de fotograf, fotbalist și bucătar.


„Fotograf. Bucătar. Stilist. Wow… atât de multe cariere', a scris un internaut. Un altul a fost de acord, scriind: „Tipul încearcă o carieră diferită în fiecare săptămână'. În timp ce un al treilea a spus: „Acesta este Brooklyn Beckham… Brooklyn Beckham, bucătar, fotograf, stilist extraordinar'. Altcineva a scris: „Face o încercare gratuită de orice'.

@voguemagazine You could say that @brooklynbeckham loves @nicolapeltzbeckhams style. Like, really loves it. As seen on the latest episode of #vogue7days7looks ♬ original sound – Vogue

Fiul lui David Beckham a încercat mai multe meserii

Brooklyn a încercat meserii diferite de-a lungul timpului, după ce a dorit mai întâi să calce pe urmele tatălui său în fotbal. Cu toate acestea, el a decis să se îndepărteze de acest sport la vârsta de 16 ani, după ce a fost eliberat de clubul Arsenal, în calitate de jucător de perspectivă. Brooklyn a recunoscut că a simțit presiunea de a se ridica la înălțimea reputației tatălui său, David, ca fiind unul dintre cei mai mari fotbaliști din lume.


Apoi a decis să devină fotograf și a realizat o campanie pentru Burberry BRIT, dar a fost criticat de diverși fotografi cunoscuți pentru munca sa. Brooklyn a urmat apoi pentru scurt timp cursurile Școlii Parsons School of Design din New York pentru a studia fotografia în 2017, dar a plecat un an mai târziu pentru că îi era dor de casă.

Apoi, el s-a orientat spre gastronomie, hotărât să devină bucătar și vorbea despre speranțele sale de a deschide un pub în Los Angeles care să servească „mâncare sănătoasă' și de a avea un reality show cu soția sa, Nicola.


Citește și:
Ce dezvăluie Adrian Nartea despre relația cu soția lui, după 8 ani de căsătorie: „E o chestiune de maturitate

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people