Brooklyn Beckham, ironizat din cauza unui tatuaj nereușit cu soția sa, Nicola Peltz

Brooklyn Beckham a fost ironizat pe rețelele de socializare pentru un tatuaj „nereușit” cu soția sa, Nicola Peltz.

Brooklyn Beckham, ironizat din cauza unui tatuaj nereușit cu soția sa, Nicola Peltz

Brooklyn Beckham este tachinat pe rețelele de socializare după ce recent a debutat la televiziunea națională cu un alt tatuaj în onoarea soției sale, Nicola Peltz. Tânărul are acum pe brațul drept un portret mare al modelului, în vârstă de 28 de ani, împreună cu versurile cântecului lor de nuntă.

Brooklyn Beckham, ținta ironiilor

Mulți au analizat cu atenție calitatea tatuajului, iar o persoană a scris pe Twitter: „Măcar își poate permite o îndepărtare cu laser…”, „Pur și simplu nu există nicio scuză pentru ca celebritățile să aibă tatuaje proaste”, a scris o alta. „Ai acces la cei mai buni artiști tatuatori din lume, ce faci Brooklyn Beckham?”, se mai arată în comentarii. Alții s-au concentrat asupra faptului că majoritatea celor peste 80 de tatuaje ale lui Brooklyn sunt inspirate direct de Nicola.

Un critic a glumit că Brooklyn trebuie să-și fi făcut tatuajul la un magazin de reduceri „dubioase”, în timp ce alții au ironizat artistul din spatele cernelii „de slabă calitate.” De asemenea, mulți cred că Brooklyn Beckham va „regreta” că și-a făcut atâtea tatuaje cu soția sa dacă se va întâmpla să divorțeze în viitor.

„Brooklyn Beckham având 70 de tatuaje dedicate soției sale este ciudat”, se arată într-un tweet. „Tocmai am văzut tatuajul uriaș al lui Brooklyn Beckham cu soția sa, Nicola… este normal acest comportament???”, a scris un altul pe Twitter.

În ciuda ironiilor, un fan i-a luat apărarea lui Brooklyn, amintind oamenilor că a avea multe tatuaje este „foarte în regulă” pentru familia Beckham, având în vedere că tatăl său, David Beckham, este pasionat de tatuaje. Brooklyn a făcut marea dezvăluire a tatuajului în timp ce apărea la emisiunea The Jennifer Hudson Show. Pe lângă faptul că și-a arătat portretul Nicolei, el a mai dezvăluit că are în total „între 80 și 100” de tatuaje, dintre care multe sunt și omagii aduse soției sale.

Tânărul are peste 70 de tatuaje dedicate soției sale

Brooklyn a continuat să împărtășească faptul că, sub chipul modelului, are versurile cântecului pe care cuplul a mers la altar, în luna aprilie a anului trecut. În altă parte a interviului, Brooklyn Beckham a declarat că a luat în mod legal numele de familie al Nicolei Peltz după ce s-au căsătorit, pentru a „onora familia ei.” Brooklyn a comemorat povestea de dragoste a cuplului prin numeroase tatuaje, inclusiv numele ei de familie tatuat pe pieptul lui. După ce Hudson l-a felicitat cu ocazia aniversării de un an de la nuntă, prezentatoarea l-a întrebat despre schimbarea numelui său.

„A fost ideea mea pentru că am vrut să onorez și numele familiei ei și, știi, m-am gândit că atunci când vom avea copii cred că va fi atât de drăguț să avem mici Peltz-Beckham care să alerge pe aici”, a declarat el.

De asemenea, Brooklyn Beckham a vorbit și despre prietenia lor cu cântăreața Selena Gomez, în vârstă de 30 de ani, numind-o „talentată.” Când a fost întrebat dacă își dorește o familie mare cu Nicola Peltz, Brooklyn a răspuns că vrea atât de mulți copii câți își dorește și partenera sa de viață.

Citește și:
Adelina Pestrițu, dezvăluiri despre fiica ei, Zenaida, și adevăratul motiv pentru care nu a mai dezvăluit imagini cu ea

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people