“Familia mea mânca mâncare gustoasă în fiecare seară, în timp ce eu muream de foame și lucram", dezvăluie Britney Spears în noua sa carte, The Woman in Me.
În noua sa carte de memorii, The Woman in Me, Britney Spears descrie în detaliu perioada în care s-a aflat sub tutela tatălui său, Jamie Spears, mărturisind că acesta îi controla întreaga viață, inclusiv alimentele pe care le putea mânca. Cântăreața în vârstă de 41 de ani susține că Jamie îi spunea mereu că este „grasă”, motiv pentru care a obligat-o să urmeze o „dietă strictă”, ce nu îi permitea să consume altceva în afară de pui și legume la conservă.
„Ironia era că aveam un majordom – o extravaganță – și îl imploram să îmi dea mâncare adevărată”, scrie Britney Spears, precizând că uneori îl ruga să îi ofere un hamburger sau o înghețată. Însă cererile ei ar fi fost refuzate din cauza „ordinelor stricte” ale tatălui său.
„Așa că, timp de doi ani, nu am mâncat aproape nimic altceva în afară de pui și legume la conservă. Doi ani reprezintă o perioadă lungă de timp pentru a nu putea mânca ceea ce vrei, mai ales când corpul tău, munca ta și sufletul tău fac banii din care toată lumea trăiește.”, mărturisește Britney Spears în cartea The Woman in Me.
„Doi ani în care am cerut cartofi prăjiți și mi s-a spus nu. Mi s-a părut atât de degradant. M-am simțit speriată… Voi fi sinceră, mă simțeam al naibii de mizerabil”, mai adăugat artista.
Britney Spears subliniază însă că, în ciuda regimului strict pe care trebuia să îl urmeze, a acumulat kilograme în plus.
„Chiar dacă nu mai mâncam la fel de mult, el mă făcea să mă simt atât de urâtă și ca și cum nu aș fi fost suficient de bună”, spune artista despre atitudinea tatălui ei. „Poate că asta se datorează puterii gândurilor tale: orice crezi că ești, devii”.
Potrivit Page Six, Britney Spears susține în cartea sa de memorii că a fost de acord cu regulile tatălui său pentru că era „atât de doborâtă” încât „pur și simplu s-a predat”.
„Corpul meu era suficient de puternic pentru a duce două sarcini și suficient de agil pentru a executa perfect fiecare coregrafie. Și iată-mă acum aici, având fiecare calorie monitorizată pentru ca oamenii să poată continua să se îmbogățească de pe urma corpului meu”, mai scrie Spears, care adaugă că nimănui nu i s-a părut „scandalos” faptul că dieta ei era controlată atât de strict.
„Familia mea stătea în Destin, un oraș frumos de pe plaja din Florida, într-un apartament extrem de frumos pe care l-am cumpărat pentru ei și mâncau mâncare gustoasă în fiecare seară, în timp ce eu muream de foame și lucram”, mai scrie Britney Spears.
Cariera cântăreței a fost controlată legal de Jamie Spears mai bine de 13 ani, mai exact, de când în 2008 aceasta a dat semne de tulburări legate de sănătatea sa mintală. De atunci, tatăl lui Britney Spears a avut controlul asupra averii sale și asupra altor aspecte ale vieții ei. Mai târziu, Spears a încercat să îl înlăture din rolul de tutore, declarând că acesta a abuzat de puterea pe care a avut-o asupra ei. Jamie Spears a negat orice acuzație în acest sens și și-a exprimat întotdeauna îngrijorarea față de bunăstarea fiicei sale.
Fanii artistei au fost cei care au demarat campania #FreeBritney, astfel încât cântăreața să fie capabilă să își recapete autonomia. Pornită cu câțiva ani în urmă, această mișcare a căpătat amploare anul trecut, impulsionată și de apariția documentarului Framing Britney Spears, care a scos la lumină detalii necunoscute despre natura tutelei. Vedeta a povestit apoi, în fața unui judecător, că a fost sedată, forțată să susțină concerte împotriva dorinței sale, ba mai mult, că tutela sub care se afla a împiedicat-o să aibă copii.
În 2021, judecătoarea Curții Superioare din Los Angeles, Brenda Penny, a recunoscut că este în „interesul superior” al lui Britney ca aceasta să nu se mai afle sub tutela tatălui ei.
„Situația actuală este de nesusținut”, a spus ea după ce a auzit argumentele ambelor părți. „Reflectă un mediu toxic care impune suspendarea lui James Spears”, a declarat Penny la momentul respectiv.
Foto: Profimedia