Fanii show-ului „Bravo, ai stil! Celebrities' așteaptă cu nerăbdare premiera celui de-al șaptelea sezon, care are loc miercuri, 8 septembrie, de la 22:30, la Kanal D.
Cele nouă concurente din acest sezon, mai exact Anda Adam, Nicoleta Nucă, Ruxi, Sensy, Mădălina Pamfile, Otniela Sandu, Ioana Filimon, Olga Verbițchi și Carmen Negoiță sunt pregătite să își demonstreze abilitățile stilistice în cadrul show-ului, dar și să câștige simpatia telespectatorilor, care le-au urmărit până acum activitatea. Ele luptă pentru titlul de Cea mai stilată femeie din România, dar și pentru premiul în valoare de 100.000 de lei.
Concurentele au pregătit pentru prima ediție a emisiunii prezentate de Ilinca Vandici ținute surprinzătoare, îndrăznețe, dar și povești pe măsură, pentru a-i impresiona pe cei trei jurați: Raluca Bădulescu, Maurice Munteanu și Tibi Clenci. Aceștia le vor juriza ținutele, momentele pe care le vor pregăti în galele tematice și le vor acorda calificative. Și în acest sezon telespectatorii vor avea un rol important pentru că își vor putea arăta susținerea față de concurentele lor preferate prin intermediul votului.
Surpriza sezonului este reprezentată de noul jurat al emisiunii, Tibi Clenci. După cum știm deja, Cătălin Botezatu a anunțat oficial că pleacă de la „Bravo, ai stil!'. El s-a alăturat juriului în 2018 și a dat verdicte pe parcursul a trei sezoane.
Tibi Clenci este unul dintre cele mai cunoscute nume când vine vorba de fotografi de fashion din România. Are în palmares colaborări cu unele dintre publicațiile internaționale glossy de succes, iar printre acestea se numără bineînțeles ELLE România, Vogue Japonia, Vogue Taiwan, Vogue Arabia, Marie Claire America Latina, Marie Claire Turcia, ELLE Franța, ELLE Germania, In Style Rusia, GQ Spania, GQ Brazilia. Nu sunt de ignorat nici colaborările cu cele mai mari case de modă, cum ar fi Chanel, Dior și Louis Vuitton. A fost director de creație pentru Vogue Taiwan, Vogue Arabia si Daily Telegraph – ediția fashion.
Show-ul „Bravo, ai stil! Celebrities' va putea fi urmărit de miercuri până vineri de la 22:30, iar sâmbăta de la ora 22:00 în cadrul cadrelor tematice, cu care fanii emisiunii sunt deja obișnuiți din sezoanele anterioare.
Citește și:
Raluca Bădulescu răspunde perfect celor care îi critică stilul vestimentar
Foto: Instagram Bravo, ai stil!