Bradley Cooper a participat aseară la decernarea Premiilor Oscar și a vorbit pentru prima dată despre legătura specială pe care fiica lui o are cu "A Star is Born".
„A Star is Born” este cu siguranță un film special pentru Bradley Cooper, actorul vorbind despre acest lucru și în cadrul unui interviu oferit pe covorul roșu, înainte de începerea celui mai important eveniment de la Hollywood, Premiilor Oscar.
Bradley Cooper a arătat perfect în costumul său, el fiind însoțit pe covorul roșu de cele mai importante femei din viața sa, Gloria Campano, mama actorului, și Irina Shayk, iubita acestuia. „Sunt toate aici. Mama mea este aici, Irina este aici. Mama mea este atât de emoționată”, a declarat Bradley pentru ET.
În cadrul interviului, actorul a explicat că deși toată lumea iubește melodia „Shallow”, este posibil ca fiica lui, Lea, în vârstă de un an, să nu o aprecieze atât de mult.
Bradley Cooper a declarat pentru ET că el i-a cântat melodia fiicei sale, însă asta nu este tot, ea fiind foarte apropiată și de procesul de editare.
„În primul rând, am editat filmul sub camera ei, așadar a fost ‘inundată’ de zgomot pentru primele șase luni din viața ei. Poate nu va dori să mai audă vreodată melodia. Suficient!”, a glumit actorul.
El a declarat totodată, că îi cântă des fiicei lui, iar casa lor este plină de muzică. „Noi cântăm mult. Ea iubește să cânte.”
Filmul „A Star is Born” a obținut opt nominalări la Oscar și a primit trofeul pentru Cel mai bun cântec, premiu câștigat de altfel și la Globurile de Aur. Totodată, duetul dintre Bradley Cooper și Lady Gaga a impresionat, fanii din întreaga lumea reacționând la emoția transmisă de cei doi actori.
Foto: Hepta