Actorul nominalizat la Premiile Oscar a fost fotografiat de paparazzi în timpul unei vizite pe care a făcut-o la Disneyland împreună cu fiica lui în vârstă de doi ani, Lea De Seine, pe care o are din relația cu topmodelul Irina Shayk.
Bradley Cooper părea a se bucura din plin de momentele petrecute alături de fiica sa, însă ce ne-a atras cel mai mult atenția a fost… mustața lui. Ținând însă cont de faptul că și noua lui tunsoare retro se potrivește de minune cu noua lui mustață, putem presupune că această schimbare de look ar putea fi datorată unui nou rol pentru care actorul se pregătește.
Vedeta din The Star Is Born și-a câștigat numeroase noi admiratoare datorită look-ului din filmul în care a jucat alături de Lady Gaga, fane care probabil vor fi dezamăgite de decizia lui Cooper de a renunța la părul lung și de noua lui mustață.
Imaginile surprinse de paparazzi demonstrează cât de implicat este Bradley Cooper în creșterea fiicei sale, cei doi petrecând o zi întreagă împreună la Disneyland, vizitând atracțiile turistice și distrându-se în carusel, dar și făcând o vizită la o piață locală pentru câteva cumpărături.
Suntem curioase ce părere ai tu despre acest nou look al actorului, pentru că, sincer vorbind, noi încă nu ne putem decide dacă ne place sau nu.
Citește și:
Lady Gaga își dorește să elimine zvonurile despre legătura cu Bradley Cooper cu ajutorul noii ei relații
Foto: Arhiva Revistei ELLE, Instagram