Bradley Cooper este „îngrozit” de duetul cu Lady Gaga din seara Premiilor Oscar

În seara Premiilor Oscar de anul acesta, actorul și regizorul Bradley Cooper va interpreta melodia „Shallow" alături de Lady Gaga.

Bradley Cooper este „îngrozit” de duetul cu Lady Gaga din seara Premiilor Oscar

Academia Americană de Film a anunțat săptămâna trecută că Bradley Cooper și Lady Gaga vor urca pe scenă și vor interpreta melodia „Shallow”, nominalizată pentru un Oscar la categoria „original song”. „A Star is Born” reprezintă debutul regizoral al lui Bradley, film în care îl vedem pentru prima dată pe actor în poziția de cântăreț.

Weekend-ul trecut, Bradley a avut o apariție surprinzătoare pe scena din Las Vegas, la concertul lui Lady Gaga. Cei doi au cântat împreună renumita melodie, sub privirile uimite ale fanilor prezenți la spectacol.

„A fost terifiant”, le-a spus Bradley celor de la E! News sâmbăta aceasta, la Directors Guild Awards. „A trebuit să fiu Zen și să mă rog că nu îi voi ruina show-ul”. Întrebat despre interpretarea din seara Oscarurilor, Bradley a răspuns „Sunt sigur că o să fiu îngrozit”.

Bradley Cooper a fost nominalizat pentru două premii în cadrul Directors Guild Awards 2019, dar nu a obținut niciunul. Așteptăm cu nerăbdare seara Premiilor Oscar pentru a vedea dacă Bradley sau Lady Gaga vor fi câștigătorii categoriilor la care sunt nominalizați.

Citește și:
Motivul emoționant pentru care Meghan Markle este comparată cu Prințesa Diana

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people