Bradley Cooper, apariție rară alături de fiica sa, la premiera filmului „IF”. Cum arată Lea, în vârstă de 7 ani

Bradley Cooper și fiica sa, Lea, au participat ieri la premiera filmului IF, cel mai recent proiect al actorului.

Bradley Cooper, apariție rară alături de fiica sa, la premiera filmului "IF". Cum arată Lea, în vârstă de 7 ani

Bradley Cooper nu a venit singur la premiera celui mai recent film al său, „IF”, ci a fost însoțit de o persoană cu adevărat specială. Actorul, în vârstă de 49 de ani, a participat la eveniment alături de fiica sa, Lea, în vârstă de șapte ani.

În timp ce Bradley a ales o ținută casual, formată dintr-o pereche de pantaloni negri și un pulover în aceeași nuanță, micuța Lea a purtat o rochie roz, pe care a accesorizat-o cu o pereche de pantofi albaștri. Cei doi au pășit pe covorul roșu ținându-se de mână, iar la un moment dat, Lea a arătat cu degetul personajul interpretat de tatăl său, Ice, pe unul dintre postere, gest care l-a făcut pe actor să zâmbească.

@people #BradleyCooper turned the #IFMovie premiere into a daddy-daughter date. 🥹 #RedCarpet ♬ Paradise Landing – Mama Aiuto & Daphné

Din distribuția filmului „IF”, regizat și scris de John Krasinski, mai fac parte și actorii Ryan Reynolds, Steve Carell, Emily Blunt, Matt Damon, Maya Rudolph, Phoebe Waller-Bridge, Louis Gossett Jr., Jon Stewart și Sam Rockwell.

Invitat recent în cadrul podcast-ului „Armchair Expert with Dax Shepherd”, Bradley Cooper a făcut o serie de dezvăluiri emoționante despre rolul de tată, dar și despre cum fiica sa, Lea, în vârstă de șapte ani, i-a schimbat viața.

„Nu sunt sigur că aș mai fi fost în viață dacă nu aș fi devenit tată”, a spus actorul din Maestro în vârstă de 49 de ani.

Bradley Cooper a continuat să vorbească despre impactul pe care Lea l-a avut asupra sa, folosind o metaforă pentru a descrie cum se desfășura viața lui înainte de a fi tată.

„Aveam nevoie de cineva care să spună: „Vom arunca această ancoră masivă.” Iar eu am zis: „De ce? Mergem cu viteză. Tocmai am făcut un upgrade la barcă și știu de unde vine vântul.” Iar ei mi-au spus: „Nu, vine un tsunami, ai nevoie de o ancoră și o vom arunca.” Acest lucru va dicta tot ceea ce vei face de acum încolo', a povestit Bradley Cooper.

Cu toate acestea, Bradley Cooper a recunoscut că i-a luat ceva timp până când a reușit să nutrească sentimente cu adevărat puternice pentru fiica sa.

„În primele opt luni, am fost la modul: „Nici măcar nu știu dacă iubesc cu adevărat acest copil.” Și apoi, dintr-o dată, nu s-a mai pus problema. ADN-ul tău îți va spune că există ceva mai important decât tine”, a adăugat Bradley Cooper despre fiica pe care o împarte cu modelul Irina Shayk.

„Mă gândesc la cum relația mea cu fiica mea influențează creșterea ei și călătoria pe care o va avea”, a mai spus actorul în cadrul podcast-ului „Armchair Expert with Dax Shepherd”, completând că „lucrează” constant la propria persoană pentru a nu o răni pe micuța Lea.

De când s-au despărțit în 2019, Cooper și Shayk s-au străduit să rămână prieteni și să fie părinți dedicați.

„O învățăm pe fiica noastră că cel mai important lucru este să fie bună cu oamenii. De fiecare dată când o trimitem la școală, îi spunem: „Amintește-ți bunătatea și dragostea””, a explicat Shayk într-un eseu scris pentru Harper’s Bazaar.

Citește și:
Daisy, fiica lui Katy Perry și a lui Orlando Bloom, apariție adorabilă în public. Cum arată micuța în vârstă de 3 ani

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people