Lucrurile par să meargă din ce în ce mai bine pentru Brad Pitt. După un proces ce a durat mai bine de cinci ani, săptămâna trecută, judecătorii au decis ca cei cinci copii pe care îi are cu Angelina Jolie să rămână în custodia ambilor părinți.
Pe lângă asta, se pare că și viața sa amoroasă se află pe făgașul cel bun. Potrivit Radar, actorul ar fi fost văzut flirtând și făcând schimb de numere de telefoane cu actrița și cântăreața Andra Day. Interacțiunea dintre cei doi a avut loc la decernarea Premiilor Oscar, unde Brad Pitt a fost unul dintre prezentatorii evenimentului, iar Andra Day a fost nominalizată la categoria Cea mai bună actriță pentru rolul său din The United States vs. Billie Holiday.
„Andra se află pe radarul lui Brad de ceva timp. Au flirtat în culise și se crede că au făcut schimb de numere de telefoane. Ar putea fi doar o chestie profesională, dar prietenii lui Brad vorbesc despre ce cuplu minunat ar putea forma.', a declarat o sursă pentru The Mirror.
Procesul pentru custodia celor cinci copii a fost unul extrem de anevoios și de lung, însă după luni de zile în care au fost audiați mai mulți martori, incluzând profesioniști în îngrijirea și bunăstarea minorilor, acestia vor petrece timp cu ambii părinți. O sursă din apropierea cuplului a declarat, după anunțarea deciziei judecătorului, că „A avut loc o schimbare semnificativă în acordul de custodie, bazată pe decizia extrem de detaliată a judecătorului. (…) Brad a încercat să aibă mai mult timp alături de copiii lui – și este clar că Angie a făcut tot posibilul să împiedice asta. Procesul a durat câteva luni și au fost extrem de mulți martori, experți, terapeuți, și alți oameni, iar decizia s-a bazat pe asta.'
O altă sursă, din anturajul lui Jolie, a declarat către presă că aceasta nu are obiecții față de custodia comună, că sunt alte chestiuni îngrijorătoare, dar procedurile de la curte sunt deja închise. Bătălia pentru copiii lui Brad Pitt și ai Angelinei Jolie a fost una anevoioasă, actrița încercând anul trecut să îl descalifice pe judecătorul Ouderkirk, care ar fi refuzat să îi lase și pe copii să depună mărturie, după cum relatează Associated Press, lucru permis de legile din California, conform cărora copiii de peste 14 ani pot să depună mărturie dacă își doresc să o facă.
Angelina Jolie a susținut și că judecătorul nu a luat în considerare dovezi relevante pentru siguranța copiilor, unul dintre documentele obținute de publicația Page Six arătând că ar fi fost vorba despre dovezi legate de violență domestică.
Citește și:
Angelina Jolie, declarații neașteptate despre viața ei sentimentală, la cinci ani de la divorțul de Brad Pitt
Foto: Arhiva ELLE