Brad Pitt și Charlize Theron par a forma cel mai nou cuplu de vedete de la Hollywood, iar partea foarte interesantă este că cel care le-a făcut cunoștință este chiar Sean Penn, fostul logodnic al actriței.
Se pare că Brad Pitt și Charlize Theron formează cel mai HOT nou cuplu de vedete, iar dacă zvonurile se vor confirma, putem spune că acesta este cu siguranță cuplul anului 2019!
Potrivit The Sun, relația dintre Brad Pitt și Charlize Theron a început la finalul anului 2018, după ce au făcut cunoștintă anterior prin intermediul lui Sean Penn, fostul logodnic al lui Charlize. „Se întâlnesc de aproximativ o lună. Ei sunt prieteni de ceva timp – ironic, s-au cunoscut prin intermediul lui Sean – însă lucrurile au evoluat de atunci”, a declarat o sursă pentru The Sun.
Brad Pitt și Charlize Theron au fost văzuți împreună pe 12 ianuarie la Chateau Marmont în Los Angeles, locul unde Charlize a participat ca invitat special la vizionarea privată a filmului „Roma”. Brad participase în aceeași zi la evenimentul de vizionare a peliculei „If Beale Street Could Talk”. „Brad a venit la Chateau după eveniment, și-a schimbat ținuta și i s-a alăturat lui Charlize într-un colț al barului. Erau ridicol de afectuoși unul cu celălat, se atingeau constant și râdeau. Amândoi păreau foarte fericiți împreună”, a mai precizat sursa pentru The Sun.
Brad Pitt se apropie de finalizarea divorțului atât de mediatizat de Angelina Jolie și speră să ajungă în curând și la o înțelegere finală cu privire la custodia celor 6 copii: Maddox, 17 ani, Pax, 15 ani, Zahara, 14 ani, Shiloh, 12 ani, și gemenii de 10 ani Vivienne & Knox.
Charlize Theron are doi copii pe care i-a adoptat, August și Jackson, iar după ce a anulat logodna cu Sean Penn în 2015 nu a mai avut nicio relație publică.
Nu putem nega faptul că suntem foarte curioase să știm ce părere au Angelina Jolie și Sean Penn de relația dintre foștii lor parteneri.
Foto: Arhiva Revistei ELLE