Brad Pitt și Angelina Jolie împart, deocamdată, custodia copiilor, potrivit mai multor surse apropiate celor doi.
Brad Pitt își va petrece vara alături de cei șase copii ai săi, în timp ce Angelina va fi pe platourile de filmare în New Mexico, potrivit unei surse care le-a oferit detalii celor de la The Sun. Deși Brad și Angelina s-au luptat îndelung pentru custodia copiilor, se pare că cei doi ar fi ajuns la o înțelegere, cel puțin temporară. Actrița a fost de acord ca fostul ei soț să aibă grijă de copii în lunile care urmează, un pas major înainte, am spune, după toate conflictele în acest sens care au apărut până acum, discutate în presa internațională.
„Angelina va petrece o bună parte a verii filmând pentru Those Who Wish Me Dead, așa că a apelat la Brad și i-a oferit ocazia să aibă grijă de copii”, a declarat sursa. Brad și Angelina au împreună șase copii, Maddox (17 ani), Pax (15 ani), Zahara (14 ani), Shiloh (13 ani) și gemenii Vivienne și Knox, în vârstă de 10 ani. Înțelegerea pare să fie promițătoare pentru cuplu, care se află în conflict încă din 2017.
„Pare un lucru cu adevărat pozitiv, iar Brad este foarte fericit. Nu doar că vor petrece timp cu tatăl lor, dar voi fi alături și de bunici. Brad și-a invitat părinții, Jane și William, să stea cu el și copiii la conacul din Los Angeles, pentru a petrece timp de calitate împreună”, a continuat sursa.
Foto: Arhiva Revistei ELLE