Angelina Jolie și Brad Pitt ar primi o sumă considerabilă de bani dacă ar accepta să joace din nou împreună.
Danny Rossner își dorește să-i aducă din nou împreună pe marile ecrane pe Angelina Jolie și Brad Pitt. Producătorul vrea ca cei doi foști soți să interpreteze rolul unor îndrăgostiți în noul său film, bazat pe viața hotelierului Emmanuel Martinez. Rossner – cunoscut pentru parodia 2001: A Space Travesty – a declarat că este de părere că Angelina și Brad pot „lăsa deoparte divergențele” de dragul acestui proiect de suflet pe care îl dezvoltă de 20 de ani. Însă, surse apropiate actorului au declarat că acesta nu are de gând să se reunească cu fosta sa soție, indiferent de suma de bani pe care ar primi-o.
„Toți banii din lume nu l-ar convinge pe Brad să apară vreodată într-un film alături de Angelina”, a declarat un apropiat, în exclusivitate pentru DailyMail.com. „Cu siguranță ar stârni interesul publicului, dar nu este un lucru pe care el l-ar lua în considerare nici măcar pentru o clipă. În prezent, ei sunt dușmani de moarte, așa că nu există nicio șansă ca Brad să accepte, indiferent de suma oferită, să apară pe ecran alături de Angie.”, a spus sursa.
Aceasta a continuat: „I-a provocat atâta durere sufletească, încât nici măcar nu vrea ca cercul lui apropiat să vorbească despre ea.”
O altă sursă a declarat pentru DailyMail.com că presupusa ofertă a lui Rossner a fost un „truc publicitar inteligent” și „nu e ceva ce vreuna dintre părți a luat în considerare.” „Nu a existat niciodată vreo ofertă reală.”
Povestea de dragoste a lui Rossner este plasată la Hotelul Martinez din Cannes, Franța, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Dacă ar accepta, Pitt ar urma să-l interpreteze pe Martinez, proprietarul hotelului, iar Jolie pe amanta acestuia, Emma Digard.
Conform The Post, Rossner ar fi strâns 60 de milioane, pe care e dispus să le ofere celor doi actori pentru a juca în filmul său.
„În acest moment, cred că Brad Pitt câștigă între 20 și 25 de milioane de dolari pe film, iar Angelina Jolie în jur de 15 milioane”, a declarat el pentru The Post. „Suntem pregătiți să oferim o sumă cu aproximativ 50% mai mare decât onorariul lor obișnuit.”
Rossner a menționat că cei doi foști parteneri, care încă duc o bătălie juridică, ar trebui să joace „scene intense de dragoste,” dar a recunoscut că este dispus să le „acomodeze” dorințele.
„Există o scenă de dragoste… Și este una pasională,” a spus el. „Nu este indecentă, dar sunt scene foarte intense de dragoste. [Martinez] avea o soție și o amantă.”
El a adăugat: „Dacă putem avea un armistițiu între Israel și Liban, [Pitt și Jolie] pot lăsa deoparte diferențele și colabora pentru a construi o punte și a face acest film.”
Rossner, cunoscut și pentru filmul de acțiune The Ultimate Weapon, a declarat că nu are o a doua opțiune pentru aceste roluri.
„Succesul este garantat dacă acceptă. Nici măcar nu există o a doua opțiune. Este un pariu câștigat cu ei”.
Dacă Jolie și Pitt ar accepta proiectul, ar marca 20 de ani de la ultima lor filmare împreună, Mr. & Mrs. Smith.
Foto: Arhiva ELLE