Reprezentanții legali ai lui Brad Pitt au depus o cerere la începutul săptămânii cerând ca acesta să fie retras ca inculpat din procesul care a fost înregistrat atât împotriva actorului, cât și a organizației sale caritabile, Make It Right Foundation, potrivit documentelor obținute de ET.
Avocatul lui Brad Pitt susține că procesul „nu conține nici măcar o singură afirmație factuală că Domnul Pitt ar fi făcut orice fel de promisiune vreunei persoane sau că ar fi intrat în contact cu vreo persoană'.
Cererea depusă vine ca răspuns al memorandumului înregistrat de reclamanți, potrivit cărora actorul a acceptat încântat responsabilitatea pentru participarea sa personală atunci când publicitatea a fost favorabilă.
„Domnul Pitt a recunoscut participarea sa personală înainte ca procesul să fie înregistrat… dar acum că acțiunea a înaintat, inculpatul (Pitt) va convinge Curtea că este puțin mai mult decât un observator neutru, care nu a avut nicio intervenție personală în dezvoltarea proiectului, în alegerile pentru modele, subcontractori sau în deciziile de a reține informații despre condițiile deficiente de la proprietari', spune memorandumul.
Reclamanții au adăugat că Brad Pitt „s-a implicat personal în acțiunile și omisiunile frauduloase și delictuale', acuzându-l pe actor că le-a făcut promisiuni victimelor în 2005 pe care nu le-a îndeplinit. „A promis că va construi case calitative, sustenabile, sigure și sănătoase, create pentru a rezista vântului puternic al uraganelor. Promisiuni pe care proprietarii s-au bazat', au scris reclamanții.
Acesta nu este singurul proces cu care se confruntă Brad Pitt. Actorul a fost într-o luptă continuă pentru custodia copiilor cu fosta sa soție, Angelina Jolie, în urma divorțului.
Citește și:
Angelina Jolie a participat „în secret’ la un eveniment alături de un membru al familiei regale
Foto: Arhiva Revistei ELLE