Se pare că Brad Pitt este dezamăgit de modul în care s-a comportat în divorțul de Jennifer Aniston. Cei doi au format unul dintre cele mai frumoase cupluri de la Hollywood în perioada 2000-2005, însă s-au despărțit după ce actorul a început o relație cu Angelina Jolie.
Brad Pitt nu este deloc fericit cu modul în care a acționat atunci, o sursă declarând pentru US Weekly: „evident că și-ar fi dorit să fi tratat divorțul de Jennifer Aniston într-o manieră mai atentă'.
În plus, actorul i-ar fi cerut iertare lui Jennifer, o sursă apropiată declarând pentru Style Celebrity: „El a fost determinat să îi ceară iertare pentru lucrurile prin care ea a fost nevoită să treacă și exact asta a făcut. A fost cea mai intimă conversație pe care Brad și Jen au avut-o vreodată. I-a cerut iertare pentru că a fost un soț absent. Totodată, el i-a cerut iertare și pentru că a părăsit-o pentru Angelina.'
Se pare că Jennifer Aniston a decis să îl ierte și să lase totul în trecut, relația lor de prietenie fiind din nou în centrul atenției după ce Brad Pitt a participat la aniversarea actriței. Cei doi s-au îmbrățișat și au discutat puțin, însă potrivit The Daily Mail, Jen nu i-a oferit o atenție specială lui Brad.
Brad Pitt se află în continuare în proces de divorț de Angelina Jolie, cuplul separându-se în 2016. Jennifer Aniston este la rândul ei din nou singură, după separarea de Justin Theroux de anul trecut.
Citește și:
De ce fost prezent și Brad Pitt la aniversarea lui Jennifer Aniston
Foto: Arhiva Revistei ELLE