Brad Pitt, reacție dură la acuzele pe care Angelina Jolie i le aduce

„Brad nu va recunoaște nimic din ceea ce nu a făcut”, a declarat avocata actorului cu privire la acuzele pe care Angelina Jolie i le aduce.

Brad Pitt, reacție dură la acuzele pe care Angelina Jolie i le aduce

În urmă cu câteva zile, avocații Angelinei Jolie au depus o plângere în cadrul procesului pe care Brad Pitt l-a intentat împotriva fostei sale soții, în care sunt prezentate noi detalii despre altercația din 2016, în care au fost implicați atât cei doi actori, cât și copiii lor.

„Când unul dintre copii a apărat-o verbal pe Jolie, Pitt s-a năpustit asupra propriului copil, iar Jolie l-a apucat din spate pentru a-l opri. Pentru a o lua pe Jolie de pe el, Pitt s-a aruncat cu spatele în scaunele avionului, rănind-o pe Jolie la spate și la cot. Copiii s-au repezit și toți au încercat cu curaj să se protejeze reciproc. Înainte ca altercația să se încheie, Pitt l-a sugrumat pe unul dintre copii și l-a lovit pe altul în față. Unii dintre copii l-au implorat pe Pitt să se oprească. Cu toții erau speriați”, se arată în plângerea depusă de Angelina Jolie.

Așa cum era de așteptat, avocații lui Pitt au reacționat, transmițând într-un comunicat de presă că actorul „nu va recunoaște nimic din ceea ce nu a făcut.”

CONȚINUT VIDEO ELLE

„Brad și-a asumat toate lucrurile pentru care a fost responsabil încă din prima zi – spre deosebire de cealaltă parte. Nu va recunoaște nimic din ceea ce nu a făcut. Din fericire, diferitele autorități publice pe care cealaltă parte a încercat să le folosească împotriva lui în ultimii șase ani au luat propriile decizii independente. Brad va continua să răspundă în instanță, așa cum a făcut-o în mod constant”, a declarat avocata lui Pitt, Anne Kiley, pentru Page Six.

În procesul pe care l-a intentat recent împotriva actriței, Brad Pitt o acuză pe fosta sa soție că și-a vândut ilegal acțiunile pe care le deține la faimoasa lor proprietate din Franța, Château Miraval. Pitt susține că el și actrița căzuseră de comun acord să nu își vândă acțiunile fără a primi aprobarea celuilalt. Acesta a mai adăugat și faptul că Angelina Jolie și-ar fi vândut partea antreprenorului rus Yuri Shefler, fără a obține mai întâi consimţământul său.

Cu toate astea, avocații actriței susțin că „nu a existat niciodată un acord” între Jolie și Pitt cu privire la vânzarea acțiunilor pe care le dețin la Château Miraval. Ba mai mult decât atât, aceștia au declarat că Angelina Jolie s-a oferit să îi vândă partea sa de acțiuni lui Brad Pitt, dar acesta i-ar fi „cerut” să semneze un acord de confidențialitate care îi interzicea „să vorbească în afara instanței despre abuzul fizic și emoțional al lui Pitt asupra ei și a copiilor lor.”

„Jolie a refuzat să fie de acord cu o astfel de prevedere, iar Pitt a renunțat la afacere”, se mai arată în documente, potrivit People.

Citește și:
Alec Baldwin a ajuns la un acord cu familia directoarei de imagine Halyna Hutchins

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video