Brad Pitt, mărturisiri oneste despre cum i s-a schimbat viața de când a divorțat de Angelina Jolie

După despărțirea de Angelina Jolie, Brad Pitt a renunțat la alcool și la tutun.


Într-un interviu acordat publicației GQ, Brad Pitt a vorbit onest despre modul în care i s-a schimbat viața de când s-a despărțit de Angelina Jolie, dar și despre suferința cu care s-a luptat în ultimii ani. În ciuda momentelor dificile prin care a trecut, actorul e de părere că tristețea și suferința sunt esențiale pentru a putea evolua și a crește din punct de vedere emoțional.


„Cred că inima fiecăruia dintre noi este frântă. Întotdeauna m-am simțit singur. Singur în copilărie, singur acum, aici. De-abia recent am început să mă bucur de prietenii mei și de familia mea. Atunci când poți să suporți în mod simultan și durere și bucurie, înseamnă că te-ai maturizat, că ai crescut', a declarat Brad Pitt.

Actorul a mai dezvăluit și că timp de 18 luni a mers la întâlniri ale Alcoolicilor Anonimi. De asemenea, a renunțat și la țigări, pe care le-a înlocuit cu gumă de mestecat cu nicotină.

„Am avut parte de un grup cool de bărbați, foarte privat și selectiv, așa că m-am simțit în singuranță. Pentru că am văzut că alți oameni au fost înregistrați în timp ce își povesteau viața, iar acest lucru mi se pare îngrozitor.'


Chiar dacă au divorțat în 2016, Brad Pitt și Angelina Jolie par să nu ajungă la un numitor comun în ceea ce privește custodia copiilor. Ba mai mult decât atât, actorul în vârstă de 58 de ani se teme că fosta sa soție va amâna procesul până când cei patru copii, Zahara, Shiloh, Vivienne și Knox, vor deveni majori. O sursă apropiată a declarat recent pentru US Weekly că Brad crede că Angelina „nu va accepta niciodată custodia comună și că procesul se va finaliza după ce copiii vor împlini 18 ani.'

De asemenea, sursa a mai afirmat și că Brad Pitt este convins de faptul că Angelina speră ca cei patru copii să „nu mai aibă nimic de-a face cu el' odată ce vor deveni majori. Cu toate acestea, actorul nu este dispus „să renunțe la lupta' împotriva fostei sale soții, continuând demersurile necesare pentru a câștiga o custodie comună.

În plus, pe lângă procesul de custodie în care se află de ani buni, Brad Pitt a mai intentat un proces împotriva Angelinei Jolie. Actrița este acuzată că și-a vândut ilegal acțiunile pe care le deține la faimoasa lor proprietate din Franța, Château Miraval. Actorul susține că el și fosta sa soție căzuseră de comun acord să nu își vândă acțiunile fără a primi aprobarea celuilalt. Acesta a mai adăugat și faptul că Angelina și-ar fi vândut partea antreprenorului rus Yuri Shefler, fără a obține mai întâi consimţământul său.


Citește și:
Cum a apărut Shakira în public, după ce Gerard Pique a fost surprins în compania unei alte femei

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video