Ultimele zile au venit cu vești surprinzătoare despre viața amoroasă a celebrului actor Brad Pitt.
Presa de peste Ocean și nu numai publică mai multe informații cu privire la actrița care ar fi noua iubită a lui Brad Pitt și presupusa relație dintre cei doi.
Este vorba de Alia Shawkat, actriță cunoscută pentru rolul din serialul Arrested Development, alături de care Brad Pitt a fost fotografiat recent, în mai multe ocazii.
Deși ne-ar fi plăcut să credem că Brad Pitt și-a regăsit fericirea după divorțul de Angelina Jolie, se pare că zvonurile nu sunt adevărate, iar relația dintre cei doi este doar una de prietenie. O sursă apropiată actorului a declarat pentru revista People că zvonurile privind o relație între Pitt și Alia Shawkat nu sunt adevărate, ei fiind doar buni prieteni.
Totul a început după ce au fost publicate mai multe fotografii în care Brad Pitt și Alia Shawkat apar împreună la vernisajul unei expoziții de artă care a avut loc la Wilding Cran Gallery din Los Angeles.
Ulterior, paparazzi i-au surprins pe cei doi plecând împreună de la un spectacol, A Play Is a Poem, a lui Ethan Coen. Mai mult decât atât, la finalul lunii octombrie, actorul Mike Birbiglia a publicat mai multe imagini pe Instagram, în care apar împreună și Brad Pitt și Alia Shawkat.
Indiferent dacă zvonurile privind această nouă relație a lui Brad Pitt se vor dovedi adevărate sau nu, un lucru este sigur: actorul pare fericit și se bucură din plin de timpul petrecut alături de prieteni.
Foto: Arhiva Revistei ELLE