Brad Pitt crede că suferă de prosopagnosie, o tulburare neurologică rară, care se manifestă prin incapacitatea de a recunoaște fețele oamenilor. Adeseori, cei care se confruntă cu această tulburare nu își pot recunoaște nici măcar partenerii, rudele sau prietenii, fiind nevoiți să folosească diverse metode alternative pentru a-i distinge pe cei din jur. Cel mai adesea aceștia se ghidează după vocea, mersul sau coafura oamenilor.
Recent, actorul în vârstă de 58 de ani a vorbit despre această afecțiune, mărturisind că nimeni nu crede că e o chestiune reală.
„Nimeni nu mă crede! Vreau să întâlnesc o altă persoană care suferă de prosopagnosie', a declarat Pitt pentru publicația GQ.
Acesta a mai spus și că de multe ori, din cauza afecțiunii, oamenii cred despre el că este „distant, inaccesibil și absorbit de sine.' Actorul a vorbit pentru prima oară despre această boală în 2013, însă nu a fost niciodată diagnosticat în mod oficial.
„Mulți oameni mă urăsc fiindcă cred că nu îi respect. Din când în când, cineva îmi oferă un context, iar eu îi spun: „Mulțumesc că m-ai ajutat.' Dar tot îi enervez pe oameni', declara în urmă cu nouă ani actorul pentru revista Esquire.
Brad Pitt a vorbit recent si despre modul în care i s-a schimbat viața de când s-a despărțit de Angelina Jolie, dar și despre suferința cu care s-a luptat în ultimii ani. În ciuda momentelor dificile prin care a trecut, actorul e de părere că tristețea și suferința sunt esențiale pentru a putea evolua și a crește din punct de vedere emoțional.
„Cred că inima fiecăruia dintre noi este frântă. Întotdeauna m-am simțit singur. Singur în copilărie, singur acum, aici. De-abia recent am început să mă bucur de prietenii mei și de familia mea. Atunci când poți să suporți în mod simultan și durere și bucurie, înseamnă că te-ai maturizat, că ai crescut', a declarat Brad Pitt pentru GQ.
Actorul a mai dezvăluit și că timp de 18 luni a mers la întâlniri ale Alcoolicilor Anonimi. De asemenea, a renunțat și la țigări, pe care le-a înlocuit cu gumă de mestecat cu nicotină.
„Am avut parte de un grup cool de bărbați, foarte privat și selectiv, așa că m-am simțit în siguranță. Pentru că am văzut că alți oameni au fost înregistrați în timp ce își povesteau viața, iar acest lucru mi se pare îngrozitor.'
Citește și:
Travis Barker, primele declarații după ce a fost internat de urgență din cauza unei pancreatite: „Îmi punea în pericol viața’
Foto: Hepta