Bogdan Ciudoiu și Shurubel, dezvăluiri neașteptate despre Adela Popescu: „Mă punea într-o zonă de presiune”

Bogdan Ciudoiu și Shurubel au dezvăluit cum s-au înțeles cu Adela Popescu atunci când au prezentat împreună emisiunea "Vorbește Lumea."

Bogdan Ciudoiu și Shurubel, dezvăluiri neașteptate despre Adela Popescu: "Mă punea într-o zonă de presiune"

Din luna septembrie a anului 2022, emisiunea „Vorbește Lumea” de la PRO TV este prezentată de Bogdan Ciudoiu, Shurubel și Lili Sandu. 

Înainte de Lili Sandu, gazda emisiunii a fost Adela Popescu, cea care a prezentat sezoane la rând matinalul „Vorbește Lumea” de la PRO TV alături de Cove. Ulterior, ea și Cabral Ibacka au prezentat împreună show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. În prezent, Adela Popescu a făcut o pauză de la televiziune și de bucură de timpul pe care îl petrece împreună cu familia, însă nu ignoră complet revenirea pe micile ecrane, mai ales că a avut deja câteva discuții referitoare la un proiect care i s-a propus și încă nu a luat decizia dacă se va implica sau nu.

Bogdan Ciudoiu și Shurubel au fost invitați în podcastul găzduit de Jorge și au vorbit, printre altele, și despre Adela Popescu și despre cum a fost să lucreze cu ea la „Vorbește Lumea.” Cei doi au avut o mulțime de cuvinte de laudă la adresa ei și a felului în care au reușit să colaboreze împreună.

Shurubel: „Lili a fost altceva. Adela este un anumit tip de prietenă, de coechipieră, cu Adela eram trei frați nebuni.”

Bogdan Ciudoiu: „Da, dar am o completare aici. Era mai greu cu Adela în anumite privințe, dar nu din vina ei, ci pentru că percepția, cel puțin percepția mea vizavi de Adela în platoul „Vorbește Lumea”, cumva mă punea într-o zonă de presiune. Frate, vorbim de Adela Popescu la „Vorbește Lumea”, este emblema acestui show, efectiv. Ea este „Vorbește Lumea.” Ok, era și Cove la un moment dat, dar tu te pui lângă omul care a construit brandul ăsta cu adevărat”, au spus Bogdan Ciudoiu și Shurubel.

Bogdan Ciudoiu a adăugat faptul că în ciuda presiunii pe care o resimțea, el a învățat foarte multe lucruri de la Adela Popescu, pe care o consideră emblema matinalului „Vorbește Lumea” de la PRO TV.

Shurubel: „Încercam să și stăm la nivelul la care stătea ea.”

Bogdan Ciudoiu: „Cu Lili a fost senzația de hei, suntem toți noi aici. Ok, noi aveam deja un an aici, dar încercăm cu toții să facem să fie cât mai bine. Atenție, Adela nu a pus această presiune pe noi, ci pur și simplu o resimțeam eu gândindu-mă cu cine lucrez și ce trebuie să fac. E extraordinară și am învățat o grămadă de lucruri de la ea. Asta nu înseamnă că Lili nu are experiența de televiziune, că nu are prezența extraordinară în platou, dar eu vorbesc doar de asocierea asta.”

Shurubel: „Nu, dar Lili a intrat ca o colegă nouă, ca și cum îți vine o colegă nouă în clasă și tu ai mai fost un an în clasa aia.”

Bogdan Ciudoiu: „Exact, ne-a dat ocazia să fim noi veteranii”, au povestit Bogdan Ciudoiu și Shurubel în podcastul găzduit de Jorge.

Citește și:
Ilinca Vandici, dezvăluiri despre modul în care alege să își crească și să își educe fiul: „Nu îmi doresc să am un copil răsfățat'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people