Blake Lively și Ryan Reynolds au devenit părinți pentru a patra oară! Cum cei doi actori sunt extrem de privați în ceea ce privește viața lor personală, anunțul cel mare a fost făcut într-o manieră foarte subtilă.
Actrița în vârstă de 35 de ani a postat în urmă cu câteva ore pe contul său de Instagram o imagine în care apare alături de soțul său, dar și de mama acestuia, Tammy Reynolds. Detaliul care a confirmat vestea a fost chiar ținuta actriței, aceasta purtând o pereche de jeanși și un top negru mulat. În mod cert, fanii cuplului au putut observa că Lively nu mai este însărcinată și că se află într-o formă fizică excelentă.
Blake a dezvăluit că urmează să devină din nou mamă în toamna anului trecut, când a participat la cea de-a 10-a ediție anuală a Forbes Power Womens Summit. La scurt timp de la eveniment, actrița a mărturisit că fotografii o urmăresc constant și că stau cu orele în fața casei ei, în speranța că vor obține imagini cu ea însărcinată. Pentru a fi lăsată în pace, Blake a decis la momentul respectiv să posteze pe contul său de Instagram mai multe poze în care își arată burtica de gravidă în diverse ipostaze.
„Iată fotografii cu mine însărcinată în viața reală, în speranța că cei 11 băieți care așteaptă în fața casei mele pentru o imagine mă vor lăsa în pace. Mă speriați pe mine și pe copiii mei', a spus Lively.
Cum Blake și soțul său, Ryan Reynolds, sunt extrem de privați în ceea ce privește viața celor trei fiice ale lor, și evită să le expună în presă, actrița a ținut să le mulțumească oamenilor care le respectă intimitatea.
„Mulțumesc tuturor celorlalți pentru toată dragostea și respectul și pentru că ați continuat să dați unfollow conturilor și publicațiilor care distribuie fotografii cu copii. Aveți toată puterea împotriva lor', a concluzionat actrița.
Citește și:
Rihanna este însărcinată cu al doilea copil! Cum s-a afișat artista în timpul show-ului de la Super Bowl 2023
Foto: Arhiva ELLE