Blake Lively și Ryan Reynolds au o relație de invidiat. Sunt amuzanți și se pare că se înțeleg la fel de bine ca în prima zi, aceștia fiind surprinși pe străzile din New York ținându-se de mână.
Blake Lively și Ryan Reynolds au devenit recent părinți pentru a treia oară, iar ei au fost văzuți zilele trecute ieșind împreună la prânz. Atât Blake, cât și Ryan au ales ținute simple, casual. Actrița a ales să poarte o pereche de colanți, cămașă, un pulover și o eșarfă, iar soțul ei poartă în imagini jeans, un hanorac și o vestă de fâș.
Cei doi au fost recunoscuți de fani, care au declarat pentru E! News că „cei doi arătau mai fericiți ca niciodată în timp ce râdeau și mergeau ținându-se de mână pe drumul de întoarcere spre casă în New York'.
Aceasta ar putea fi prima ieșire a cuplului după ce au devenit părinți pentru a treia oară în octombrie. Până acum nu știm care este numele celui de-al treilea copil, însă Ryan Reynolds a dezvăluit recent că el și Blake au tot o fată. „Vreau ca fiicele mele să aibă parte de același loc de joacă natural în care am crescut eu', a scris el pe Twitter pentru a sprijini politica dusă de Canada în privința problemelor legate de mediu.
El a postat atunci și o poză cu copilul, fără a-i arăta însă fața.
Citește și:
Blake Lively a postat o imagine amuzantă cu Ryan Reynolds cu ocazia aniversării lui
Foto: Profimedia