Zilele trecute au apărut primele informații cu privire la faptul că fondatorul Microsoft, Bill Gates, s-ar fi retras din board-ul Microsoft în 2020, din cauza unei relații pasagere cu o angajată. Bill Gates a avut o relație sexuală „inadecvată' cu o angajată Micrsoft în 2000 și acesta, potrivit The Daily Mail, ar fi motivul pentru care multimiliardarul american a demisionat din consiliul de administrație Microsoft în martie 2020, în timp ce o anchetă era încă în desfășurare.
Aventura a ieșit la iveală după ce angajata Microsoft a adresat o scrisoare consiliului de administrație, în 2019, detaliind relația ei cu Gates, și ar fi cerut ca soția lui să citească, de asemenea, mesajul.
Purtătorul de cuvânt al miliardarului a dat publicității o declarație oficială prin care Bill Gates recunoaște public că i-a fost infidel soției sale, însă a ținut să sublinieze că această aventură nu ar avea legătură, așa cum susține presa, cu demisia acestuia din consiliul de administrație Microsoft.
„A fost o aventură în urmă cu aproape 20 de ani, care s-a încheiat pe cale amiabilă. Decizia lui Bill de a demisiona din consiliul de administrație nu este sub nicio formă relaționată cu această problemă. De fapt, el și-a exprimat public interesul în a petrece mai mult timp concentrându-se pe acțiunile caritabile pe care le începuse cu mulți ani înainte', a declarat purtătorul de cuvânt al lui Gates.
Confirmarea acestei aventuri amoroase vine să întărească speculațiile făcute de presa din întreaga lume cu privire la faptul că finalul căsătoriei dintre Bill Gates și Melinda Gates are la bază infidelitatea miliardarului. De fapt, o traducătoare de la Fundația Bill & Melinda Gates a fost recent învinovățită pentru divorțul lor.
Zhe Wang, o traducătoare care lucrează pentru Fundația Bill & Melinda Gates din martie 2015, a negat zvonurile de pe rețelele sociale care susțin că ar fi fost responsabilă pentru divorțul care pare că va reuși să-l eclipseze până și pe cel dintre Kim Kardashian și Kanye West.
Zhe „Shelly' Wang, care are 36 de ani, ar fi scris pe site-ul chinez de socializare Weibo: „Am crezut că zvonurile vor dispărea singure, dar nu mă așteptam ca zvonurile să se răspândească din ce în ce mai nebunesc'. Ea a continuat: „Câte cărți pot citi, așa că de ce să irosesc timpul pe zvonuri nefondate?' „Aș dori să mulțumesc tuturor pentru îngrijorarea și ajutorul acordat în disiparea zvonurilor prin mesaje private în ultimele 24 de ore.'
Ea și-a încheiat mesajul cu un link către un articol intitulat „Divorțul #Gates, unii oameni vicioși lansează zvonuri care calomniază o chinezoaică nevinovată.'
Citește și:
Virgil Ianțu vorbește despre viața de familie și relația cu fiica sa, Jasmina
Foto: Profimedia