Vedetele care pot fi numite best dressed la Emmy 2021 sunt, în mare parte, cele pe care putem conta oricum atunci când vine vorba despre ținute spectaculoase, de bun gust sau pur și simplu potrivite purtătoarelor lor. În mijlocul unei perioade complicate, celebritățile au părut să își limiteze, totuși, entuziasmul pentru hainele pe care le-au ales și să decidă asupra unor ținute parcă mai austere ca în alți ani.
Totuși, pe lista noastră de best dressed la Emmys 2021 se regăsesc câteva ținute de-a dreptul spectaculoase, însă foarte multe sunt doar perfect adecvate ocaziei sau siluetei purtătoarei. Spre exemplu, din tânăra generație, Anya Taylor-Joy (al cărei proiect, The Queens Gambit, a și câștigat trofeul pentru cea mai bună miniserie) a apărut într-o ținută galbenă din colecția Dior Haute Couture. La fel și Yara Shahidi, într-o rochie verde a cărei siluetă amintea de anii 50.
Din seria ținutelor colorate nu e de ignorat pentru topul nostru de best dressed la Emmys nici Michaela Coel, care a venit la ceremonie într-o ținută semnată Christopher John Rogers, unul dintre cei mai în vogă tineri designeri americani. Iar folosirea culorii (doar un accent, în acest caz) este notabilă la Angela Bassett, o veterană a filmelor (și covoarelor roșii de pretutindeni), mereu aducând acel strop atât de necesar de glamour unei astfel de ceremonii.
Ne-a plăcut și Emma Corrin, care face parte din distribuția The Crown (ce a câștigat o mulțime de trofee), în Miu Miu, o ținută cu o caschetă și mânuși cu jumătăți de degete, care îi lăsau la vedere unghiile foarte lungi și ascuțite. Tot best dressed la Emmys 2021 pot fi considerate și Kate Winslet într-o rochie neagră foarte simplă Armani Prive, și Olivia Colman, în Roksanda, dar și Gillian Anderson în Chloe.
Aproape o prezență obligatorie în lista de best dressed la Emmys, Alisson Janney a purtat de data aceasta o superbă ținută Azzi & Osta, care i-a pus în valoare silueta longilină. Vezi toate rochiile care ne-au atras atenția în galeria alăturată.
Citește și:
Best dressed la MET Gala: ținutele la care ne-a rămas gândul
Foto: Profimedia