Bennifer revine? JLo și Ben Affleck s-au văzut recent și au apărut deja zvonuri despre o posibilă împăcare

Bennifer, așa cum a fost denumit cuplul format, între 2002 și 2004, de Jennifer Lopez și Ben Affleck, ar mai avea o șansă. Cele două vedete s-au văzut recent, pentru prima dată de la despărțirile care au survenit în viețile lor.

Bennifer revine? JLo și Ben Affleck s-au văzut recent și au apărut deja zvonuri despre o posibilă împăcare

Bennifer, așa cum a fost supranumit între 2002 și 2004 cuplul format din Jennifer Lopez și Ben Affleck, ar mai putea avea o șansă. Sau, cel puțin, asta își doresc fanii lor, după ce cele două vedete s-au despărțit de partenerii lor – Alex Rodriguez, în cazul lui JLo, și Ana de Armas, în cazul lui Ben Affleck.

Bennifer a fost primul super-cuplu din era internetului, și chiar expunerea neîncetată în revistele și ziarele tabloide a condus (sau a contribuit) la disoluția relației de la acea vreme. Acum, fanii își doresc din tot sufletul să își vadă celebritățile preferate împreună din nou. Lucrul acesta se întâmplă după ce Page Six a raportat că cei doi s-au văzut și au petrecut timp împreună, citând o sursă din apropierea lui Lopez. Site-ul a arătat că Affleck a fost văzut la casa din California a lui Jennifer Lopez, și că aceasta chiar a „trimis după el” o mașină Escalade care, după întâlnire, l-a și condus înapoi acasă pe actor. „Oamenii de la pază l-au luat de la o locație în apropiere și l-au lăsat acasă după ce a petrecut câteva ore la ea acasă.”

Zvonurile despre o posibilă împăcare a super-cuplului Bennifer vin după ce Lopez și-a anulat logodna de peste doi ani cu Alex Rodriguez și după ce, într-un interviu acordat revistei InStyle, Lopez nici nu l-a pomenit pe fostul său logodnic, dar în schimb Affleck a fost citat făcând declarații admirative pentru fosta lui logodnică. „Unde ții fântâna tinereții? De ce arăți la fel ca în 2003, în vreme ce eu par că am peste 40 de ani… în cel mai bun caz?”. Faptul că Affleck s-a despărțit, de asemenea, recent de actrița Ana de Armas a întețit speculațiile.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Bennifer, cuplul de aur al anilor 2000, s-a născut atunci când cei doi s-au întâlnit pe platourile de filmare ale filmului Gigli, o comedie romantică nereușită, când Lopez era căsătorită cu Cris Judd. Relația dintre JLo și Affleck a fost portretizată în videoclipul lui Lopez, Jenny From the Block, și cei doi urmau să se căsătorească în septembrie 2003, dar au amânat nunta cu doar o zi înainte, lucru ce a cauzat o rumoare uriașă în presă. Câteva luni mai târziu, cei doi se despărțeau definitiv.

Citește și:
Bill Gates divorțează de soția sa, Melinda Gates, după 27 de ani de căsnicie

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video