În urma accidentului provocat de starul din „Dr. Strange', bărbatul de pe bicicletă a fost atât de furios încât s-a ridicat de pe stradă și l-a lovit pe Benedict, fără să își dea seama cine este acesta, de fapt. Actorul în vârstă de 42 de ani l-a dărâmat de pe bicicletă pe Michael Lawrence, în vârstă de 63 de ani, în Freshwater, Isle Of Wight.
Un prieten de-al biciclistului le-a spus celor de la The Sun că Lawrence nu a găsit un loc în care să poată opri pentru a evita mașina, așa că a făcut un semn cu mâna ca vehiculul să oprească. În consecință, mașina lui Benedict i-a prins întreaga mână. În ciuda speculațiilor că Benedict ar fi condus un Lamborghini în timpul coliziunii, reprezentanții actorului susțin că acesta nu deține o astfel de mașină, Lawrence afirmând că a fost lovit de un Urus 4×4.
Prietenul lui Lawrence a spus publicației că Benedict l-a acuzat pe biciclist că mergea pe mijlocul drumului în momentul impactului: „Lawrence aproape că a făcut infarct.' În ciuda tragediei, actorul i-a oferit bărbatului apă pentru a-și curăța sângele înainte să-l ducă la cel mai apropiat spital. Cumberbatch a raportat incidentul la poliția de pe insulă, fără a depune plângeri pentru palma primită.
Cei doi bărbați au făcut schimb de numere de telefon, iar Lawrence, un pescar ieșit la pensie, se pare că ia în calcul cererea unor daune, care pot ajunge până la 20.000 de lire.
Citește și:
Selma Blair explică modul în care se manifestă scleroza multiplă
Foto: Hepta