Ben Affleck vorbește pentru prima dată despre perioada petrecută la dezintoxicare

Ben Affleck a postat pe contul de Instagram un mesaj de recunoștință față de familia, prietenii și fanii săi, vorbind despre perioada în care a fost într-un centru de dezintoxicare.

Ben Affleck și-a celebrat cele 40 de zile de sobrietate postând un mesaj emoționant și fiind recunoscător tuturor celor care i-au fost alături în această perioadă dificilă a vieții lui.


„Săptămâna aceasta am împlinit 40 de zile de când urmez un tratament la un centru de reabilitare pentru dependența de alcool. Sprijinul pe care l-am primit de la familie, colegi și fani înseamnă mai mult pentru mine decât pot exprima în cuvinte. Mi-a dat puterea și sprijinul de a vorbi cu ceilalți despre boala pe care o am. Confruntarea cu o dependență este o luptă dificilă și de lungă durată. Din această cauză, o persoană nu este niciodată cu adevărat în afara tratamentului. Este un angajament full-time. Lupt pentru mine și pentru familia mea. Foarte multă lume și-a împărtășit experiența cu propria dependență pe social media'.


„Vreau să le mulțumesc acelor oameni. Puterea voastră mă inspiră și mă sprijină în moduri pe care nu le-am crezut posibile. Mă ajută să știu că nu sunt singur. Așa cum trebuie să-mi amintesc, dacă ai o problemă, căutând ajutor este un semn de curaj, nu slăbiciune sau eșec'.

Ben și-a încheiat mesajul spunând „Cu acceptare și modestie, voi beneficia în continuare de ajutorul atâtor oameni și sunt recunoscător tuturor celor care sunt acolo pentru mine. Sper ca într-o zi să mă pot oferi ca exemplu celor care se confruntă cu aceleași probleme'.

Ben Affleck a urmat tratamentul din cadrul centrului de reabilitare din 22 august, după ce soția lui, Jennifer Garner, a organizat o intervenție la casa lui din Pacific Palisades. Potrivit unei surse apropiate, Ben a rugat-o pe Jennifer să îl ducă la reabilitare și a vrut ca ea să-i fie alături.

În zilele care au urmat, Ben a fost văzut de mai multe ori părăsind centrul, dar surse au declarat că acesta iese la alergat acompaniat de terapeutul și antrenorul său.


La începutul acestei săptămâni, un tribunal din Los Angeles a aprobat o cerere depusă de Jennifer Garner, prin care actrița a cerut ca un judecător care este pe cale să se pensioneze să preia procesul de divorț. Această acțiune accelerează procesul, având în vedere că programarea judecătorului va expira la 1 martie.

Citește și:
Jennifer Garner îl susține pe Ben Affleck în lupta sa cu alcoolul

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people