Ben Affleck și Jennifer Lopez devin din ce în ce mai apropiați, ca dovadă că cei doi și-au petrecut o întreagă zi alături de copiii lor la parcul de distracții dedicat familiei Simpson din cadrul Universal Studios.
Ben Affleck și Jennifer Lopez sunt noul cuplu al momentului, după ce au mai stârnit, cu 17 ani în urmă, fascinația lumii întregi din aceeași postură. Reuniți acum, fiecare după alte relații și căsnicii, cei doi par să fie din ce în ce mai apropiați, petrecându-și timpul liber împreună și, cel mai recent, distrându-se alături de copiii lor din alte relații, într-un parc tematic.
Ben Affleck și Jennifer Lopez, care au avut o relație intens mediatizată până în 2004, au rămas în relații bune după despărțire, iar în primăvara lui 2021 au reluat legătura, după ce Lopez și-a anunțat despărțirea de fostul său partener, Alex Rodriguez. Și Affleck fusese până recent într-o relație cu actrița Ana de Armas. Lopez are doi copii gemeni, Max și Emme, din căsnicia ei cu Marc Anthony, în vreme ce Affleck are trei copii, Violet, Samuel și Seraphina, din căsnicia cu Jennifer Garner.
Acum, semn că relația dintre Ben Affleck și Jennifer Lopez devine din ce în ce mai serioasă, cele două vedete și-au petrecut o întreagă zi alături de copii în parcul tematic dedicat familiei Simpson de la Universal Studios Hollywood. Astfel, gemenii lui Lopez, în vârstă de 13 ani, s-au jucat cu Samuel, de 9 ani, fiul lui Affleck. Notabil este faptul că Emme, fiica lui Lopez care a și cântat, la un moment dat, pe scenă alături de mama ei, pare să fi trecut printr-o schimbare de look, adolescenta vopsindu-și părul albastru.
Ben Affleck și Jennifer Lopez nu și-au confirmat încă relația, dar cei doi au fost fotografiați împreună în multiple rânduri pe parcursul ultimelor luni, atât în Los Angeles, unde locuiește actorul, cât și la Miami, reședința lui Lopez, dar și în Montana, unde au mers împreună.
În weekend-ul în care întreaga Americă a sărbătorit Ziua Independenței, cuplul a fost zărit și în Hamptons, orașul de coastă din apropierea New York-ului în care mulți dintre locuitori își petrec vacanțele de vară.
Foto: Profimedia, arhiva ELLE