Avionul lui Jason Momoa a aterizat de urgență din cauza unei probleme la motor

Jason Momoa este memorabil în rolul lui Aquaman, însă nici experiența sa de supererou nu îl poate ajuta în unele situații de urgență.

Jason Momoa a avut parte de o experiență mai puțin plăcută în timp ce era împreună cu mai mulți prieteni în drum spre Phoenix, Nevada. Avionul privat în care se afla și care tocmai decolase din Palm Springs, California, a avut câteva probleme la motor.


Starul din Aquaman a împărtășit cu fanii care îl urmăresc pe Instagram experiența sa, arătând câteva imagini cu pompierii și ofițerii de poliție care se asigurau că totul este în regulă cu avionul și cu cei aflați la bord. „Deci, avem parte de o mică întârziere', a glumit actorul. „După o jumătate de oră de la decolare, în Palm Springs, avionul a vrut să ia foc.'

Și, cu simțul umorului care îl caracterizează, actorul în vârstă de 39 de ani a continuat: „Se pare că vom conduce de aici mai departe'.


Din fericire, problema ce fusese sesizată – un motor al avionului care ar fi luat foc – s-a dovedit a fi o alarmă falsă. În plus, un nou avion privat a venit la scurt timp pentru a-l ajuta pe actor să ajungă în siguranță și la timp la destinație.

În timp ce aștepta sosirea celui de-al doilea avion, Jason Momoa a făcut câteva fotografii cu pompierii veniți la faza locului, iar una dintre ele a fost postată pe contul de Instagram al pompierilor din Palm Springs cu descrierea „Este mereu drăguț să întâlnești oameni cool'.

Jason a impresionat recent la Premiile Oscar după ce și-a accesorizat costumul roz pudrat din catifea, semnat Karl Lagerfeld, cu un scrunchie în aceeași culoare, Fendi, pe care l-a purtat la încheietură.

Citește și:
Jason Momoa spune că soția lui, Lisa Bonet, l-ar părăsi dacă va face ASTA

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people