Ashton Kutcher și Mila Kunis au scris două scrisori de susținere pentru Danny Masterson, care a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru viol.
Ashton Kutcher şi Mila Kunis au fost aspru criticați de internauți pentru sprijinul pe care i l-au oferit fostului lor coleg din serialul „That ’70s Show”, Danny Masterson. Danny Masterson a fost găsit vinovat anul trecut de săvârșirea a două violuri, iar săptămâna trecută un tribunal din Los Angeles l-a condamnat pe actor la 30 de ani de închisoare.
Până ca tribunalul să ia decizia, Mila Kunis şi Ashton Kutcher i-au trimis judecătorului două scrisori, în care îl lăudau pe Masterson, susținând că acesta „a tratat întotdeauna oamenii cu decență, egalitate și generozitate.” Cele două declarații au ajuns mai târziu în presă, scandalizând publicul, care i-a acuzat pe cei doi actori că susțin comportamentul lui Danny Masterson. Pentru a lămuri lucrurile, Kunis și Kutcher au postat pe conturile lor de Instagram un clip video în care își cereau scuze.
„Aceste scrisori au fost scrise pentru ca judecătorul să le citească, nu pentru a pune la îndoială mărturia victimelor sau pentru a le traumatiza şi mai mult. Nu am fi vrut niciodată să facem asta şi ne pare rău dacă asta s-a întâmpla”, a declarat Ashton Kutcher.
Acesta a povestit și cum el și soția sa, Mila Kunis, au ajuns să scrie cele două scrisori.
„În urmă cu câteva luni, familia lui Danny ne-a contactat şi ne-a cerut să scriem scrisori în care să facem portretul persoanei pe care o cunoaştem de 25 de ani. Scopul era ca judecătorul să poată lua în considerare toate acestea înainte de a pronunţa sentinţa.”
„Nu au fost scrise pentru a pune la îndoială legitimitatea sistemului judiciar sau verdictul juriului”, a spus apoi Mila Kunis. „Inimile noastre sunt alături de toţi cei care ar fi putut fi victimele unei agresiuni sexuale, ale unui abuz sexual sau ale unui viol.”
În scrisoarea pe care a scris-o pentru judecător, Kutcher a precizat că „Danny a fost întotdeauna un model pentru mine. Întotdeauna a tratat oamenii cu decenţă, egalitate şi generozitate.”
„Este o ființă umană extraordinar de onestă. De-a lungul relației de 25 de ani nu-mi amintesc să mă fi mințit vreodată. M-a învățat cum să fiu direct și să mă confrunt direct cu problemele din viață și din relații, să le rezolv și să merg mai departe”, a mai spus Kutcher despre Masterson.
Și Mila Kunis a avut cuvinte de laudă la adresa actorului, declarând că acesta „este un prieten extraordinar, un confident şi, mai presus de toate, un frate mai mare minunat pentru mine.”
Foto: Profimedia, Hepta