Ashley Park a ajuns de urgență la un spital din Dubai, după ce a suferit un șoc septic.
Ashley Park a vorbit pentru prima oară despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat în timpul vacanței de iarnă. Actrița, în vârstă de 32 de ani, a dezvăluit că totul a început cu „o amigdalită, care s-a transformat într-un șoc septic critic, care mi-a infectat și afectat mai multe organe”. Episodul a avut loc în Maldive, locul unde ea și iubitul său, Paul Forman, sărbătoreau Anul Nou. Cu toate acestea, actrița a fost transferată de urgență în Dubai pentru a primi tratament pentru afecțiunea sa.
„Mulțumesc @parkhyattdubai @iamsonalvara @iamashparmar pentru găzduirea lui @peforman în apropierea spitalului atunci când am fost transferați pentru îngrijiri extinse în Dubai (cel mai apropiat spital pentru tratarea afecțiunii mele). Pentru că i-ați oferit lui Paul un loc unde să stea lângă mine atunci când nu i-au permis să doarmă la terapie intensivă și un loc pentru amândoi în timp ce aveam nevoie de o casă pentru a fi tratată în afară spitalului, dar nu aveam autorizație medicală pentru a călători”, a scris actrița din Emily in Paris pe Instagram Stories.
Park a postat pe rețeaua de socializare și un carusel de imagini și videoclipuri care o arată pe tot parcursul spitalizării sale. De asemenea, actrița i-a mulțumit iubitului său, care i-a fost alături necondiționat în această perioadă..
„Sunt recunoscătoare că starea mea de sănătate s-a îmbunătățit, în ciuda a ceea ce ni se spusese inițial. Recunoscătoare mai presus de toate lui @peforman pentru că a fost necondiționat alături de mine în toată această perioadă. Mi-ai liniștit temerile și m-ai ținut în brațe prin ambulanțe, trei spitale străine, o săptămână la terapie intensivă, camere de urgențe înfricoșătoare, nenumărate scanări, teste și injecții, dureri atroce și atâta confuzie, toate acestea în timp ce eram singuri în cealaltă parte a lumii, departe de cei pe care îi cunoaștem. Te iubesc, Paul. Mai mult decât aș putea spune vreodată”.
Ashley Park a ținut să le mulțumească și „medicilor și asistentelor de la terapie intensivă care au lucrat neobosiți și mai ales echipei @JoaliBeing pentru că a reacționat imediat și a rămas cu mine pentru a asigura traduceri și sprijin vital”.
De asemenea, a precizat că în momentul de față se recuperează și că starea ei de sănătate este din ce în ce mai bună.
„Am ezitat să împărtășesc ceea ce s-a întâmplat, deoarece sunt încă în plin proces de recuperare… dar acum știu că sunt în siguranță. Mulțumesc că ați citit asta. Îmi pare rău că am fost atât de absentă în ultima vreme. Vă iubesc pe toți. Mă vindec și promit că voi fi bine”.
Lily Collins i-a transmis colegei sale din Emily in Paris un mesaj emoționant, mărturisind că o iubește și că este fericită că situația este acum sub control.
„Cu greu mă pot uita la astea fără să plâng. Te iubesc sora mea și sunt veșnic recunoscătoare că ești de partea cealaltă a acestei situații și îi sunt recunoscătoare lui @peforman pentru inima ta incredibil de mare și pentru că ai fost alături de ea la fiecare pas. Abia aștept să vă îmbrățișez pe amândoi”, a fost comentariul pe care Lily Collins l-a lăsat pe Instagram.
Foto: PR