Ashley Benson și Brandon Davis și-au anunțat săptămâna trecută logodna.
Ashley Benson și Brandon Davis s-au logodit. Anunțul cel mare a fost făcut chiar de către cei doi, care au postat pe Instagram o imagine cu inelul de logodnă impresionant.
„Iubirea vieții mele @ashleybenson”, a scris Davis, în vârstă de 43 de ani, în dreptul unei fotografii în care Benson poartă inelul de logodnă.
„Cel mai bun prieten al meu. Te iubesc”, i-a răspuns Benson, în vârstă de 33 de ani.
Potrivit Page Six, inelul spectaculos pe care Ashley Benson l-a primit din partea lui Brandon Davis ar avea opt carate și ar costa între 600.000 și 800.000 de dolari.
Benson și Davis și-au făcut oficială relația în luna februarie a acestui an. Înainte de a forma un cuplu cu actrița din Pretty Little Liars, Brandon a avut o relație cu Mischa Barton și Paris Hilton.
Și Ashley Benson a avut parte de parteneri faimoși, aceasta formând de-a lungul timpului un cuplu cu rapper-ul G-Eazy, dar și cu modelul Cara Delevingne.
Relația dintre Ashley Benson și Cara Delevingne a început în primăvara lui 2018 și s-a terminat doi ani mai târziu.
„Cara și Ashley au avut parte de suișuri și coborâșuri, dar relația lor a luat sfârșit acum”, a spus o sursă apropiată la momentul respectiv. „Relația pur și simplu s-a terminat.”
Cara Delevingne a dezvăluit în cadrul unui interviu pentru Variety faptul că se identifică drept pansexuală, adică se simte atrasă emoțional față de oameni de toate felurile, indiferent de identitatea lor de gen și sexul biologic. „Voi rămâne întotdeauna pansexuală. Mă îndrăgostesc de o persoană și asta e. Sunt atrasă de persoană, nu de sexul pe care îl are”, a declarat modelul.
La scurt timp după relația cu Cara, Ashley Benson a fost văzută în compania lui G-Eazy. În vara lui 2020, chiar au circulat mai multe zvonuri conform cărora cei doi s-ar fi logodit. Actrița din serialul Pretty Little Liars a fost surprinsă purtând un inel cu diamante, iar acest detaliu i-a făcut pe fanii cuplului să creadă că putem vorbi despre o eventuală cerere în căsătorie. Cei doi nu au confirmat știrea, și, în plus, au decis să se despartă definitiv în 2022.
Foto: Hepta