Ariana Grande și soțul ei, Dalton Gomez, cer simultan desfacerea căsătoriei

Ariana Grande și soțul ei au cerut aproape simultan desfacerea căsătoriei, raportează presa internațională. Cum s-a ajuns aici?

Ariana Grande și soțul ei, Dalton Gomez, s-au separat după nici doi ani de căsnicie, cu câteva luni în urmă, anunțul generând o adevărată frenezie printre fanii artistei și fiind imediat urmat de un scandal în toată regula. Acum, cântăreața a depus actele pentru divorț în mod oficial, raportează publicația Page Six, specializată în vedete.


Conform publicației, Ariana Grande și soțul ei cer divorțul pentru „diferențe ireconciliabile' – și se pare că ambii au depus respectivele acte în același timp. Grande este reprezentată legal, în această situație, de avocata Laura Wasser, specializată în astfel de cazuri, care îi numără printre clienții săi foarte celebri pe Angelina Jolie, Heidi Klum, Kim Kardashian, Johnny Depp, Christina Aguilera și mulți alții.

Data separării între Ariana Grande și soțul ei, se arată în documentele legale, ar fi 20 februarie anul acesta, iar publicația Page Six a aflat prin intermediul unei surse că cei doi au discutat înainte de a depune actele de divorț astfel încât procedura legală să se desfășoare cât mai lin. Publicația TMZ a arătat că, conform acestei înțelegeri, Dalton Gomez va primi o plată din partea fostei sale soții. Surse din apropierea celor doi au arătat, de asemenea, că cei doi au semnat un acord prenupțial și că „au avut grijă unul de celălalt și au fost foarte respectuoși pe parcursul fiecărui pas din acest proces'.


Tot Page Six a confirmat, în luna iulie a acestui an, că Ariana Grande și soțul ei s-au separat, o sursă din anturajul celor doi declarând pentru publicație: „Au ajuns împreună la această decizie. Aveau probleme în cuplu încă dinainte de luna ianuarie, dar vor să rămână prieteni buni'. Câteva zile mai târziu, însă, a apărut știrea că Ethan Slater, alături de care Ariana Grande joacă în proiectul Wicked, a depus actele pentru a divorța de soția sa, Lilly Jay, cu care are un fiu în vârstă de doar un an. Slater, a reieșit, ar avea o relație cu Grande, lucru care a stârnit controverse între fanii celor doi.

În același timp, artista a fost fotografiată în public la turneul de Grand Slam de la Wimbledon fără verighetă, la câte luni după ce Dalton Gomez o vizitase pe set în luna ianuarie, într-o încercare nereușită de a salva mariajul.

Ariana Grande și soțul ei au început să se vadă la începutul lui 2020, însă apropiații au declarat că relația lor a început să nu mai funcționeze imediat ce restricțiile legate de pandemia de Covid au fost ridicate, iar Dalton Gomez nu a gestionat bine agenda extrem de încărcată a soției sale. Diferențele de stil de viață au devenit imediat evidente, ceea ce a condus la o îndepărtare a celor doi, lucru care s-a agravat și mai tare atunci când Ariana Grande a decis să se alăture proiectului Wicked, filmat la Londra. Mai mult, de pare că Dalton Gomez nu a putut face față atacurilor asupra vieții private cauzate de paparazzi.


În luna mai a acestui an, Ariana Grande a publicat o postare prin care celebra aniversarea a doi ani de căsnicie, pe care a șters-o ulterior. Cei doi s-au căsătorit în secret în mai 2021, în casa ei din Montecito, California, după doar șase luni de logodnă.

Ariana Grande și soțul ei au un contract prenupțial, a arătat un avocat specializat în divorțuri, care protejează veniturile și bunurile celor doi obținute înaintea căsniciei, și a indicat faptul că separarea bunurilor va fi limitată, dată fiind durata scurtă a mariajului. Asta în condițiile în care averea Arianei Grande este estimată în jurul a 240 de milioane de dolari, Dalton Gomez fiind și el un broker imobiliar de mare succes.


Ariana Grande a mai fost logodită anterior cu comedianul Pete Davidson, cu care a fost într-o relație de cinci luni, care s-a încheiat în octombrie 2018.

Citește și:
Shannen Doherty, reuniune emoționantă cu actorii din Beverly Hills, 90210. Ce a declarat actrița, diagnosticată cu cancer de sân în stadiul 4

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people