Apropiații lui Donald Trump se tem să îl întrebe ACEST lucru despre soția lui, Melania

Sunt anumite lucruri despre fosta Primă Doamnă pe care apropiații lui Donald Trump nici nu îndrăznesc să le discute cu acesta.

Apropiații lui Donald Trump se tem să îl întrebe ACEST lucru despre soția lui, Melania

Căsnicia fostului cuplu prezidențial al Statelor Unite a fost mereu pus sub semnul întrebării – în mare parte din cauza frecventelor momente în care Melania Trump nu s-a arătat mai deloc fericită să îi fie alături soțului său, Donald Trump, cât timp cei doi au stat la Casa Albă.

Michael Wolff este autorul noii cărți despre fostul președinte și soția lui, Landslide: The Final Days of the Trump Presidency, iar într-un material pentru publicația Daily Mail, acesta mărturisește că mai nou nici măcar nu se știe dacă Melania Trump mai locuiește cu soțul său. De fapt, „nimeni nu știe cu exactitate nici unde locuiește aceasta”, până la urmă.

Subiectul a mai fost discutat de multe ori până acum, mai ales de când Melania a ales să rămână în Florida pe când Donald Trump deja se mutase în reședința sa de vară din New Jersey – Trump National Golf Club Bedminster. Mai mult, la începutul lui iulie aceasta a fost văzută în Manhattan, singură.

„Nu e cu el în mare parte din timp”, confirmă Wolff. „Ăsta era adevărul când erau la Casa Albă și continuă să fie adevărul și acum”. Cât timp Trump a fost la conducere, Melania a petrecut primele 5 luni de mandat în New York, până când fiul lor Barron Trump și-a terminat semestrul de școală. Însă chiar și din momentul în care Prima Doamnă s-a mutat la Casa Albă, ea și fostul președinte stăteau împreună „foarte puțin spre deloc”, potrivit unei surse citate de Washington Post.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Acest val de suspiciuni i-a urmărit pe cei doi încă de atunci, iar Wolff speculează că oamenii încă se întreabă dacă totul a devenit doar o căsnicie de conveniență. „Oamenii din jurul lui Trump încă au întrebări, dar nu vor să pună acele întrebări”, mărturisește autorul pentru Daily Mail. „Subiectul rămâne elefantul din cameră, despre care nimeni nu vrea să se atingă”.

Iar asta se întâmplă cel mai probabil tocmai datorită faptului că Melania preferă o viață liniștită și nu își dorește atenția și titlurile din presă pe care soțul ei continuă să le atragă în familie. În 2018, purtătoarea de cuvânt a Melaniei Trump, Stephanie Grisham, spunea că țelul ei este „să îi fie mamă” lui Barron iar asta nu pare să se fi schimbat prea mult în ultimii 3 ani.

„Restul este doar zgomot”, continua declarația de atunci. Este, astfel, de așteptat ca Melania să își continue viața independent, departe de Donald Trump, iar asta pare să le convină de minune amândurora.

Citește și:
În plin conflict cu Măruță, Alex Velea face declarații neașteptate despre Andra

Text: Cristiana Daraban
Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video