Apar noi detalii inedite despre divorțul cuplului Kim Kardashian & Kanye West

Divorțul dintre Kim Kardashian și Kanye West se anunță a fi unul furtunos, iar noile informații care au ieșit la iveală confirmă acest lucru.

Apar noi detalii inedite despre divorțul cuplului Kim Kardashian & Kanye West

Separarea cuplului Kim Kardashian & Kanye West a surprins pe toată lumea. După cum s-a prezentat situația până acum, Kim Kardashian a fost cea care a depus actele pentru a divorța de rapper pe 19 februarie, după o căsnicie de aproape șapte ani.

Cu toate astea, Kanye West este nemulțumit de modul în care divorțul dintre el și vedetă a fost prezentat până acum în presă. Mai exact, este foarte supărat că toate informațiile au fost prezentate din perspectiva conform căreia Kim Kardashian divorțează de el și că ea a depus prima actele în instanță. 

Mai multe surse au declarat pentru Page Six că rapperul este foarte supărat din acest motiv, remarcând și influența familiei Kardashian. „De fapt, el a spus timp de un an că el și Kim nu au nimic în comun, exceptând copiii, și că el a vrut divorțul. A făcut toate eforturile pentru a încerca să își salveze căsnicia”, a declarat sursa.

Aceeași sursă a adăugat că rapperul a lăsat-o pe ea „să depună mai întâi actele de divorț pentru a-i oferi demnitate.”

Acum câteva zile, Kanye West a răspuns la cererea de divorț pe care Kim Kardashian a înaintat-o în luna februarie a anului 2021. Conform actelor depuse la tribunal de către rapper, acesta își dorește custodia comună a celor patru copii: North, Chicago, Saint și Psalm. În ciuda faptului că au fost de acord asupra custodiei comune, Kim va avea copiii în cea mai mare parte a timpului și este posibil să stabilească un program, care ulterior va trebui aprobat și de către instanță, după cum relata TMZ.

În urmă cu o lună, surse Page Six au susținut că, încă de dinainte să se fi declanșat procesul de divorț, Kanye West și-a schimbat toate numerele de telefon și i-a transmis fostei soții că nu mai poate lua legătura cu el decât prin intermediul bodyguarzilor.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Relația celor doi a avut de suferit în timpul campaniei electorale, când rapperul a candidat pentru funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii și a șocat cu o serie de mărturisiri intime despre Kim și viața lor de cuplu.

Kim Kardashian și Kanye West s-au căsătorit în Italia, în 2014. Kim a mai fost căsătorită în trecut cu producătorul muzical Damon Thomas, între 2000 și 20004. Ulterior, s-a căsătorit cu starul NBA Kris Humphries, pe 20 august 2011, însă s-au despărțit după 72 de zile. Și Kanye West a avut o logodnă eșuată cu Alexis Phifer. Între 2008 și 2010, rapper-ul a avut o relație cu modelul Amber Rose.

Citește și:
Taylour Paige și Zoë Kravitz pun imaginația fanilor pe jar

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video