Monica Bîrlădeanu este una dintre cele mai apreciate actrițe, iar de-a lungul timpului a jucat în numeroase filme și seriale, cum ar fi Moartea domnului Lăzărescu, Lost, Fall Down Dead, Nip/Tuck, Francesca, CSI – Crime si Investigatii, Closer to the Moon și Faci sau Taci. În trecut, a fost gazda reality show-ului „Ferma Vedetelor' de la PRO TV. În 2002, a fost prezentatoarea emisiunii „La Strada', de pe B1 TV. În 2003 a prezentat show-ul „Viața în direct, alături de Dan Tudor.
Fanii au avut recent ocazia să o vadă pe Monica Bîrlădeanu și în filmul „Taximetriști', regizat de Bogdan Theodor Olteanu, în care a jucat alături de actori cunoscuți publicului larg, printre care Victoria Răileanu, Andi Vasluianu, Cosmin Nedelcu („Micutzu'), Alexandru Ion și Maria Popistașu.
După o perioadă de cinci ani în care a colaborat cu PRO TV, Monica Bîrlădeanu a luat decizia de a părăsi postul de televiziune pentru a începe o serie de proiecte la Antena 1, astfel ea a apărut în cadrul unei ediții în emisiunea iUmor, dar a fost și co-prezentatoare a show-ului Splash! Vedete la apă, alături de Ramona Olaru şi Răzvan Fodor.
Acum ea revine pe PRO TV cu un rol în noul serial „Groapa' și într-un interviu recent a vorbit despre această nouă provocare profesională.
„Totul începe mereu cu un scenariu bine scris, cu o poveste pe care vrei s-o spui. ‘Groapa e o saga de familie absolut fabuloasă, cu personaje care suferă niște transformări uriașe, care pleacă din poziții vulnerabile și se ridică încet, dar sigur spre culmile puterii, cu dese răsturnări de poziții și de situații. E o provocare pentru mulți dintre noi, cum să spun nu…?!', a declarat Monica Bîrlădeanu în interviul acordat Unica.ro.
Actrița are numai cuvinte de laudă pentru echipa de producție și actorii alături de care joacă în acest serial.
„Atmosfera e foarte familiară, mai ales pentru că, în mare parte, cu echipa asta am lucrat și la ‘Vlad. Maria Buză e fabuloasă, tonică și plină de autoironie off screen. O ador și pe Antonia Scutaru, care o joacă pe fiica mea, iar cu Tudor Istodor m-am mai întâlnit și în ‘Lombarzilor 9. Dana Rogoz e de o grație divină pe set, iar de Emi Oprea și Marius Manole nu mai vorbim, sunt amândoi din familia ‘Vlad. O gașcă faină, un scenariu grozav, o echipă de producție super antrenată pe secvențe de acțiune – eu zic că sunt toate premisele ca ‘Groapa să devină iconic, așa cum și ‘Vlad a fost', a mai spus ea pentru sursa citată.
„Groapa' reprezintă o adaptare cu un scenariu remarcabil. Publicul român va avea șansa să exploreze cum dragostea și obligațiile, posibilitatea de a-ți schimba destinul și legăturile autentice dintr-o familie pot transforma totul într-un univers unde nu există timp pentru reguli și prietenii. Serialul promite o reprezentare dură și realistă a vieții din lumea mafiotă, explorând relațiile familiale, dificultățile și poveștile de dragoste într-un mod captivant, care va asigura că telespectatorii vor savura fiecare moment.
Astfel, personajul principal masculin este interpretat de Daniel Nuță, în timp ce rolul feminin principal este jucat de Teona Stavarachi, o actriță la început de carieră. Alături de ei joacă Tudor Istodor, Iulian Postelnicu, Monica Bîrlădeanu, Marius Manole, Dana Rogoz, Maria Buză, Alex Conovaru, Emilian Oprea. Cântărețul Andrei Bănuță reprezintă o apariție inedită în distribuție, acesta fiind debutul său într-un serial de televiziune.
Citește și:
Noi detalii despre divorțul dintre Sofia Vergara și Joe Manganiello. Care ar fi fost motivele despărțirii
Foto: Instagram