Theo Rose a făcut recent un anunț neașteptat pe social media. Cariera artistei este în plină ascensiune, iar fanii au fost încântați de vestea dezvăluită de vedetă.
Theo Rose se bucură de o carieră muzicală de succes, iar acest lucru se poate observa prin intermediul pieselor și colaborărilor pe care le are. Recent, cântăreața a dezvăluit că a lucrat alături de echipa ei la un proiect, pe care fanii vor avea ocazia să-l descopere în acest an.
„Pregătim o călătorie în timp pentru voi. Ne vedem din octombrie', a transmis Theo Rose pe Instagram.
Theo Rose este activă pe rețelele de socializare și obișnuiește să le vorbească deschis fanilor ei despre tot soiul de probleme prin care trece în viața ei. Așa s-a întâmplat și recent, când artista a povestit despre unele momente neplăcute din copilăria ei.
„Zilele trecute mi-am amintit niște întâmplări din copilărie, mă întreb de ce niciodată nu am știut să răspund când am fost întrebată la interviuri sau podcast-uri, nu am avut niciun exemplu, nu mi le-am amintit atunci pe loc. Singura explicație este că termenul de bullying nu exista atunci când eram noi mici. Probabil, ulterior eu nu am asociat întâmplările alea cu termenul și nici nu mi-am dorit să mi le amintesc. Dar îmi aduc aminte, au fost niște faze când mă excludeau din grupuri, pe la noi pe acolo la țară. După am mai crescut și ne-am împrietenit, cum fac copiii. Au fost niște situații din astea și a fost tare să-mi amintesc ce simțeam eu sau ce gândeam eu în legătură cu situațiile alea, dacă mi-era frică sau nu. Cred că toți trecem prin asta', a mărturisit Theo Rose pe rețelele de socializare.
Nu este prima dată când Theo Rose vorbește deschis despre momentele de bullying cu care s-a confruntat în copilărie. În urmă cu ceva timp, ea a povestit, tot pe rețelele de socializare, ce a pățit atunci când avea aproximativ 10 ani.
„Am fost o dată (n.red. – victima bullying-ului). Eram mică, cred că aveam 10 ani și am mers cu ansamblul folcloric din care făceam parte la mare de Revelion, la un hotel șmecher, de cinci stele, susțineam acolo niște momente pentru oamenii care petreceau în restaurantul hotelului. Am fost cu colegii și cu profesorii, aveam o profesoară de canto și soțul ei era instructor de dansuri populare. (…) Și seara, mergeam pe faleză, eu eram cu fetele mai mici în față și doamna profesoară de canto împreună cu soțul și cu fetele mai mari erau în spatele nostru. Și ea se pusese pe un râs, dintre toate fetele m-a găsit pe mine victima, de nu a râs de mine că sunt crăcănată de nu se mai oprea, nu mă mai lăsa din miștouri. Și eu m-am enervat, dar nu mi-am permis să reacționez, am bocit de oftică că râdea', a completat artista.
Citește și:
Dezvăluirea făcută de Alex Militaru, soțul lui Carmen Grebenișan, la câteva săptămâni de la anunțul divorțului: „Cea mai mare schimbare…’
Foto: Instagram