Anunțul făcut de Theo Rose, după ce tatăl ei a confirmat că artista este însărcinată cu primul copil

Theo Rose și Anghel Damian au făcut fiecare câte un anunț pe rețelele de socializare, după ce s-a confirmat faptul că artista este însărcinată.

Anunțul făcut de Theo Rose, după ce tatăl ei a confirmat că artista este însărcinată cu primul copil

Tatăl lui Theo Rose a confirmat în urmă cu puțin timp faptul că fiica sa este însărcinată pentru prima oară. De asemenea, unul dintre bunii săi prieteni, Horia Brenciu, i-a transmis un mesaj emoționant viitoarei mămici, transmițându-i toată bucuria din lume. Deși cântăreața nu confirmase nimic până acum, aceasta le-a transmis fanilor un mesaj pe rețelele de socializare.

Anunțul făcut de Theo Rose după ce s-a confirmat că este însărcinată

Theo Rose și partenerul ei, Anghel Damian, sunt în culmea fericirii, după cum susțin cei apropiați cuplului. Cei doi așteaptă primul copil împreună, iar vestea a fost dată familiei la începutul acestei luni. În ceea ce privește confirmarea artistei sau a regizorului, aceștia au păstrat tăcerea cu privire la marele anunț. Cu toate acestea, Theo Rose a ținut să le transmită fanilor că nu își abandonează evenimentele planificate.

Cum mulți s-au întrebat cum își va gestiona artista proiectele în perioada următoare, aceasta a repostat pe contul său de Instagram un anunț dat de Boier Bibescu, în care spune că artista își va continua toate concertele pe care le-a stabilit în următoarea perioadă. De asemenea, acesta a anunțat că Theo se va întâlni cu fanii chiar vineri, pentru un spectacol de zile mari.

sursa: Instagram

„@theorose.official Își va susține toate evenimentele anunțate! Vineri ne vedem la Beraria H!”, este anunțul făcut de Boier Bibescu, repostat de Theo Rose pe pagina sa de Instagram.

Anghel Damian, anunț pe rețelele de socializare

Prin urmare, vedeta își continuă proiectele profesionale anunțate, fiind unul dintre artiștii foarte implicați în munca sa care își respectă toate angajamentele. Totodată, și partenerul ei a anunțat seria spectacolelor pe care urmează să le susțină în următoarele săptămâni. Cei doi își păstrează astfel viața profesională pe loc prioritar.

sursa: Instagram

„Pe 15 noiembrie, ora 19, la Sala Rapsodia de pe Lipșcani, noi, ăștia din poză, încercăm să găsim pisica. Hai s-o căutăm împreună! Cu: Marius Manole, Medeea Marinescu, Lia Bugnar, Rodica Mandache, Maria Buză și subsemnatul. Un spectacol de Lia Bugnar.”, a scris Anghel Damian în mediul online.

Citește și:
Eugenia Șerban, declarații sincere despre intervențiile estetice la care a apelat și cum se menține în formă

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people