Anunțul făcut de Theo Rose cu două luni înainte de a deveni mamă: „A trecut repede timpul…”

Theo Rose va deveni în curând mamă pentru prima dată.

Anunțul făcut de Theo Rose cu două luni înainte de a deveni mamă: "A trecut repede timpul..."

Theo Rose este însărcinată în ultimul trimestru. Artista și partenerul ei, Anghel Damian, formează un cuplu de câteva luni și vor deveni în curând părinți pentru prima dată. Artista și regizorul așteaptă cu nerăbdare acest moment și sunt emoționați de felul în care se va schimba viața lor. Cei doi vor avea un băiețel, pe care îl va chema Sasha Ioan. 

Până acum, Theo Rose și-a ținut la curent fanii de pe social media cu privire la evoluția sarcinii. Artista nu a ascuns faptul că a avut și clipe în care s-a simțit rău și a vorbit mereu despre stările și emoțiile pe care le are în această perioadă.

Recent, cântăreața le-a dat o veste fanilor ei de pe Instagram și anume că a terminat filmările pentru cel de-al doilea sezon al serialului Clanul de la PRO TV, în care o interpretează pe Vera Maximilian. Cu ocazia asta, Theo Rose și-a adus aminte de câteva dintre momentele care au marcat-o în timpul în care a filmat pentru serial. De asemenea, ea a dezvăluit și când ar urma să se întoarcă la filmări. 

„Mulțumesc! Am terminat sezonul doi! Dacă primul sezon nu știu cum a trecut, că am fost căpiată, ziua filmam, noaptea cântam, ce putea să se întâmple în sezonul doi, ca să îl întreacă pe primul? Că sezonul trei nu o să mă gândesc, dacă așa funcționează lucrurile e grav. Doamne, începutul de sezon cu începutul de sarcină în același timp, cu grețurile, cu hormonii, nervii pe mine cât casa, m-am aricit, după care m-am liniștit brusc. A trecut repede timpul, sunt în aproape luna a șaptea de sarcină și mai am două luni și nasc. Din august mă întorc la filmări, cu copilul după mine”, a povestit Theo Rose pe contul ei de Instagram. 

Acum ceva timp, Theo Rose a vorbit despre o posibilă căsătorie cu partenerul ei, Anghel Damian. Artista a declarat că totul s-a întâmplat foarte repede în relația lor și nu își dorește să îl pună pe regizor într-o situație copleșitoare. Deși au mai avut discuții legate de nuntă, cântăreața a susținut că nu se grăbesc momentan cu un astfel de eveniment și nici familia nu o îndeamnă să se căsătorească de îndată.

„S-au întâmplat repede toate și nu vreau să-l sperii. M-a văzut repede însărcinată după ce ne-am combinat. Suntem împreună din iunie, iulie. Nu avem un an. S-a întâmplat totul repede. E… Nu-i interesează pe ei. Important e să fim fericiți. Nu se gândesc ei la nunți, evenimente. (…) Nu cred în astfel de superstiții. Într-adevăr, într-o biserică m-aș cununa, adică n-aș avea nicio problemă să fac asta. Fără petrecere, fără… Nu am vorbit așa serios cu el despre asta. În principiu, ne-am gândit și la cununia civilă ca să fie totul în regulă cu copilul. Să fie copilul pe numele lui. Nu mă grăbesc”, a declarat Theo Rose în emisiunea „La Măruță.” 

Citește și:
Irina Fodor spune adevărul despre rivalitatea dintre ea și Gina Pistol: „Mi-a dat chiar sfaturi la început de drum'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people