Anunțul făcut de Simona Pătruleasa, după 15 ani de căsătorie: „Vreau să refac…”

Simona Pătruleasa și soțul ei, Sabin Ivanof, formează un cuplu solid.

Povestea de dragoste dintre Simona Pătruleasa și actualul ei partener, Sabin Ivanof, a început în 2005. S-au căsătorit în 2008 și au împreună o fiică, pe nume Ingrid.


În luna iunie, Simona Pătruleasa și Sabin Ivanof împlinesc 15 ani de căsătorie, iar acest moment important din viața lor va fi sărbătorit ca atare. Cei doi vor pleca într-o vacanță în Capri, destinația având o semnificație aparte pentru ei pentru că este locul în care s-au căsătorit. 

„O să mergem și în vacanță în iunie, cred. Împlinim 15 ani de când ne-am căsătorit și mergem acolo în Capri, unde ne-am căsătorit. Am mai fost după nuntă, la un an. După aceea, am mai fost la 10 ani și mergem acum, după 15 ani', a spus Simona Pătruleasa într-un interviu pentru viva.ro.


Prezentatoarea de la Kanal D a mai dezvăluit și care este dorința ei cu ocazia împlinirii a 15 ani de căsnicie. Simona Pătruleasa intenționează să îmbrace rochia de mireasă din nou și a explicat motivul. De asemenea, vedeta și soțul ei vor merge în vacanță alături de fiica lor, Ingrid. 

„Nu există așa ceva. Nu am fost niciodată în vacanțe fără ea. De când a venit pe lume, de 12 ani, nu am fost nicăieri fără ea, niciodată. Și asta ți-o spun acum, că e secret: vreau să refac poza de la nuntă. Am rochia de acum 15 ani și vreau să mă îmbrac cu ea și să refacem poza de acum 15 ani. Să vedem, sper să îmi iasă. Sper. Rochia există, îmi vine bine, pentru că am probat-o. Deci sper să fie frumos', a completat Simona Pătruleasa pentru sursa citată. 

Simona Pătruleasa a vorbit, în urmă cu ceva vreme, despre cum a fost perioada pandemiei pentru relația ei de cuplu cu Sabin Ivanof.

„Noi eram obișnuiți să stăm foarte mult împreună. De când s-a născut Ingrid, nu am fost în vacanțe fără ea, adică în ultimii 12 ani. Noi suntem obișnuiți să stăm foarte mult în casă, nu suntem cu mersul în cluburi. Și nu ne-am plictisit, pentru că întotdeauna am găsit ceva de făcut. Ne-am uitat la filme, am jucat remy, șah, tenis de masă. Iar eu în perioada aceea, una grea pentru toată lumea, eram singura care ieșea din casă pentru că mergea la știri', a declarat Simona Pătruleasa pentru unica.ro

Simona Pătruleasa mai spus că soțul ei, Sabin Ivanof, e implicat când vine vorba de creșterea fiicei lor, Ingrid.


„E un tată implicat față de alți părinți, care poate nu au timp. Petrece foarte mult timp cu ea, fac temele împreună, îi dă să mănânce, face tot ce fac și eu', a adăugat Simona Pătruleasa pentru sursa menționată.

Simona Pătruleasa este acum una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV de la noi, iar telespectatorii o urmăresc de ani buni la pupitrul știrilor. Cu toate acestea, puțini știu ce meserie e avut înainte de a ajunge în televiziune. Vedeta a dezvăluit pentru EGO.ro că încă de mică a avut în plan să se facă profesoară. Ba mai mult, înainte de a ajunge prezentatoare TV, a profesat în învățământ timp de 6 ani. Cu toate acestea, a lăsat într-un final catedra pentru pupitrul știrilor.


„Nu. (n.r. nu se gândea la cariera de acum) Când eram mică, am crezut că o să fiu fie medic, fie învățătoare sau profesoară. Nici nu auzisem. Eu sunt din Râmnicu Vâlcea și tot ce auzeam și tot ce știam despre meserii se învârtea în jurul meseriei de dascăl. Îmi și plăcea, am și profesat 6 ani. Dar uite că viața m-a dus într-o altă zonă.'

Citește și:
Irina Shayk, aspru criticată pentru ținuta purtată la Marele Premiu de Formula 1 de la Miami

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people