Anunțul făcut de Emily Burghelea la o lună de la accidentul grav din Mauritius: „O nouă etapă”

Emily Burghelea se reface după accidentul grav de mașină suferit în Mauritius.

În urmă cu o lună, Emily Burghelea a fost implicată într-un accident teribil de mașină. Creatoarea de conținut în vârstă de 25 de ani se afla în taxi și se îndrepta spre aeroportul din Mauritius. Mergând pe un drum care nu era luminat, autoturismul în care era s-a izbit de un TIR, care era parcat în mijlocul străzii. Ea a relatat întreg evenimentul și a vorbit despre momentele de panică prin care a trecut.

Pe rețelele de socializare, Emily Burghelea îi ține la curent pe urmăritorii ei cu privire la evoluția stării ei de sănătate și la etapele pe care le parcurge în ceea ce privește recuperarea după accidentul grav de mașină pe care l-a suferit. Creatoarea de conținut a fost deja supusă mai multor investigații, după ce în urma incidentului cumplit din Mauritius a suferit triplă fractură de os zigomatic, fractură etmoid, lacrimal și maxilar. Emily Burghelea a trecut deja printr-o operație complicată, în urma căreia i s-a introdus o tijă la nivelul capului, care ulterior i-a fost scoasă. 

La o lună de la accidentul din Mauritius, Emily Burghelea a făcut noi mărturisiri despre procesul de recuperare pe care îl parcurge. Vedeta își păstrează optimismul și a decis să apeleze la o schimbare de look, după ce rănile de la cap au început să se vindece. 

„Viața e prea scurtă ca să ne fie frică de schimbări, mereu se spune că tot răul este spre bine iar eu acum pășesc încrezătoare spre o nouă etapă. New me”, a scris Emily Burghelea pe Instagram. 

Într-o altă postare de pe Instagram, creatoarea de conținut a vorbit despre stările prin care trece în această perioadă.

„Rănile încep să se vindece, iar timpul pe care l-am petrecut cu mine după accident m-a ajutat enorm să mă înțeleg mai bine pe mine ca om…

Să-mi înțeleg fricile, trăirile, emoțiile. Lucrez cu mine și nu-i ușor, pentru că visele urâte nu m-au ocolit, iar stările de anxietate există. Când închid ochii, retrăiesc inevitabil momentul, dar în orice rău există și un bine! Văd viața cu alți ochi, o prețuiesc altfel, pentru că am înțeles cât de fragilă este…

Dumnezeu mi-a mai dat o șansă, El m-a salvat, și doar datorită Lui sunt astăzi aici, ca să pot să vă îndemn să vă bucurați de fiecare clipă, în recunoștință și slavă 

Fiecare trăire este o lecție… Ce ați învățat voi din lecția mea?”, a transmis Emily Burghelea. 

În toată această perioadă dificilă prin care trece, Emily Burghelea are parte de tot sprijinul soțului ei, Andrei.

„În primul rând trebuie să schimbăm ordinea! Soțul meu m-a vegheat la aeroport, în avion apoi în toate spitalele pe care le-am colindat pentru a obține un diagnostic corect și complet… Mă susține și îmi spune că sunt fumoasă încontinuu pentru a-mi ridica moralul… Nu mi-aș vedea viața fără el… Mi-ar fi fost teribil de greu să trec prin asta singură… Mama lui Andrei, mama soacră a venit la noi și a preluat toate activitățile casei, în acest moment stă ea cu copiii pentru că eu nu am voie să mă agit foarte tare și orice posibilă lovitură sau bruscare poate dăuna grav..”, a declarat Emily Burghelea pentru Click!

De asemenea, creatoarea de conținut a punctat faptul că va urma o perioadă lungă de recuperare. 

„Perioada de convalescență este lungă, depinde de mine, depinde cât de repede mă voi vindeca, sper din suflet să reușesc să trec repede peste, pentru mine îmi doresc să reușesc să mă bucur de fiecare clipă a vieții pentru că am învățat că viață este foarte firavă?, a mai spus Emily Burghelea pentru sursa citată. 

Citește și:
Motivul pentru care Ana Bodea a apelat la ajutorul unui psiholog. Ce a povestit cu sinceritate actrița: „Evident că nu e un sentiment plăcut…’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people