Anunțul făcut de Alina Sorescu în urma deciziei magistraților referitor la fiicele ei: „Voi lupta”

Alina Sorescu a transmis un mesaj în urma deciziei luate de judecători privind custodia fiicelor sale și ale lui Alexandru Ciucu.

Alina Sorescu trece printr-o perioadă dificilă a vieții sale. Chiar dacă părea că are o căsnicie fericită, anul trecut a anunțat că divorțează de Alexandru Ciucu. Deoarece au fost implicate și cele două fetițe ale lor, judecătorii au luat o decizie importantă privind custodia copiilor.


Divorțul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu este aproape de finalizare, iar amândoi au așteptat nerăbdători și cu sufletul la gură verdictul magistraților. Cei doi luptă pentru custodia fetelor lor, Raisa și Carolina.

Alina Sorescu, mesaj după decizia primită de judecători

De la depunerea actelor la tribunal, designerul a încercat să obțină custodia fiicelor sale prin intermediul unei ordonanțe președințiale, însă fosta sa parteneră a obținut câștig de cauză. Prin urmare, pe perioada procesului, fetele au locuit cu mama lor. Cu toate acestea, judecătorii au emis o nouă sentință, care nu este pe placul cântăreței.


„A fost un an greu cu procese și ordonanțe și încerc cu toată ființa mea să rămân demnă în demersul meu de a avea și eu și fetele o viață liniștită. Soluția pronunțată astăzi de instanță este ca fetițele să stea o săptămână la mamă și o săptămână la tată. Voi lupta de această dată eu până la capăt și voi face apel pentru a demonstra ce este mai bine pentru fetițe, pentru a le crește într-un mediu stabil, așa cum le-am crescut de când le-am născut. Nu va fi ușor, pentru că tatăl lor și-a schimbat cu totul atitudinea față de copii în acest an și cere drepturi egale cu mama. Sper ca fetițele să nu fie plimbate dintr-o parte în alta până la 18 ani, pentru că acest program este bulversant pentru ele, le va putea dezechilibra emoțional și afecta procesul educațional și de creștere. Am permis tatălui să se implice din momentul în care și-a arătat disponibilitatea, dar trebuie însă să ne gândim că sunt fetițe de 9 și 6 ani, că au nevoie de stabilitate și păstrarea unei rutine de zi cu zi, mai ales pentru programul școlar. Sper că judecătorii să înțeleagă că acest program nu este bun pentru orice copil și în orice condiții', a fost mesajul transmis de Alina Sorescu pe Facebook.

În continuarea postării ei, Alina Sorescu a inclus o declarație a avocatei sale, Nicoleta Popa, care luptă pentru a obține o victorie în instanță.

„Declarația avocatei mele Nicoleta Popescu este următoarea:

„Soluția nu are o baza legală, nu ia în considerare drepturile și interesele minorelor și ale mamei, va afecta echilibrul emoțional al fetițelor și este total nepractică, fiind de natură a perpetua și accentua situația tensionată dintre părți, ceea ce în mod evident este contrar intereselor minorelor.'

Citește și:
Lindsay Lohan va deveni mamă pentru prima oară. Modul inedit în care a dat marea veste

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people