Smiley are planuri mari pentru ultima lună a toamnei.
Smiley pornește într-un mult așteptat turneu prin țară și anunță o lună noiembrie petrecută într-o altă dimensiune, în SmileyVerse, unde îi așteaptă pe toți cei care vor să călătorească în timp și spațiu cu ajutorul muzicii, a tehnologiei, a imaginației și a sufletului.
7 orașe, 8 concerte-fenomen, cel puțin 3000 de km străbătuți, peste 1000 de minute de muzică live în fața a peste 15 000 de oameni invitați să trăiască, să cânte, să simtă și să viseze în SmileyVerse, un univers tehnologic și multisenzorial complex creat de întâlnirea dintre imaginație și răspunsul la întrebarea „ce-ar fi fost dacă” viața ar fi fost în alte locuri, timpuri, alături de alți oameni sau cu alte decizii luate în situații limită. Surpriza spectatorilor SmileyVerse din toată țara este că se vor întâlni nu doar cu un Smiley, ci cu mai mulți Smiley, surprinși cu ajutorul tehnologiei și a Inteligenței Artificiale, în tot felul de epoci, contexte și universuri revelatoare.
„Visul meu din vară se împlinește acum, în plină toamnă. De când am construit conceptul SmileyVerse pentru concertul din iunie, de la Arenele Romane, am visat să-l transform într-un univers călător, care să ajungă în cât mai multe orașe din țară și să primească în proiecțiile lui cât mai mule persoane și povești. Abia aștept să mă întâlnesc cu publicul din țară, să îi simt energia, mereu senzațională, să visăm și să cântăm într-o altă dimensiune în care să evadăm împreună”, mărturisește Smiley care îi va avea parteneri de drum și de show pe colegii lui din #ceamaitaretrupădinSudEstulEuropei și tot publicul prezent în sălile de concert.
Piese nou lansate, dar și legendare, în reorchestrări imprevizibile, momente artistice mult așteptate, dar și altele surprinzătoare, inserții tehnologice impresionante, interacțiune cu fiecare om din sală la cele mai profunde niveluri, totul desfășurat și trăit live, pe scenele din țară, ca într-un univers irepetabil.
Startul accesului în SmileyVerse se va da de la ora 19.00, pe 6 și 7 noiembrie, la Cluj Napoca, la Casa de Cultură a Studenților, pe 19 noiembrie, în Galați, la Sala Sporturilor, pe 20 noiembrie, la Bacău, la Teatrul de Vară Radu Beligan, pe 21 noiembrie, la Iași, Sala Polivalentă, pe 22 noiembrie, la Botoșani, la Sala Polivalentă Elisabeta Lipă, pe 25 noiembrie, la Craiova, la Sala Polivalentă și pe 26 noiembrie, la Timișoara, la Sala Sporturilor Constantin Jude.
Detalii și bilete se găsesc încă pe iabilet.ro, iar odată cu biletul, spectatorii vor primi acces în SmileyVerse, o dimensiune complet nouă creată după chipul și asemănarea visurilor lui Smiley, dar și ale celor care-l ascultă, un univers în care emoțiile oferite de muzică, dans și show se împletesc cu introspecții și cu revelațiile aduse de tehnologie și lumea digitală.
Într-un interviu acordat recent, Smiley a vorbit despre revenirea partenerei sale la platourile de filmare, ea fiind acum prezentatoare a show-ului culinar Masterchef de la PRO TV.
„Stăm cu rândul cu fiica și cumva nu s-au suprapus filmările. Au fost doar două zile în care s-au suprapus. Mă bucur foarte mult că s-au potrivit astrele și că se întâmplă Masterchef în formula aceasta. Mi se pare că Ginei îi stă foarte bine la televizor. Abia aștept să văd și eu primul episod! Din ce am văzut din teaser și eu, Gina arată foarte bine! Sunt foarte bucuros că Gina s-a alăturat familiei PRO TV și sper că toate sezoanele să meargă foarte bine și oamenii să se bucure de prezența lor”, a declarat Smiley, pentru CANCAN.RO.
În ceea ce o privește pe fiica lor, Josephine, artistul nu ia momentan în calcul ca micuța să ajungă în showbiz.
„Cea mică nu are și nici nu cred că va avea vreo treabă cu lumea aceasta. E mult prea devreme să spun dacă aș vrea să aibă legătura cu lumea această și, la cum se schimbă lumea, cred că atunci când va fi ea mare, lucrurile vor sta cu totul altfel. Nu e important dacă ești celebru sau nu, ci să faci ceva foarte bine și să faci ceea ce iubești. Noi așa o vom îndemna”, a adăugat artistul pentru sursa citată.
Foto: Instagram