O poveste încărcată de intrigi și momente neașteptate. CLANUL, cel mai așteptat serial al toamnei, vine la PRO TV în fiecare luni, de la ora 20:30, din data de 19 septembrie!
Bazat pe formatul Insider, CLANUL reprezintă o adaptare în care telespectatorii vor avea ocazia să descopere lupta clasică dintre Poliție și Mafie. În rolurile principale, cei de acasă îi vor descoperi pe Denis Hanganu, care-l va juca pe Tudor Achim, un ofițer intrat în dizgrație și Marian Olteanu, David Pribeag, mâna dreaptă a comisarului Costoiu.
Alături de aceștia, privitorii vor avea ocazia să-i redescopere pe unii dintre cei mai cunoscuți actori din România în ipostaze diferite de cele pe care le cunosc deja, dar și să îi descopere pe alții aflat la început de drum. Aceștia sunt: George Mihăiță, Șerban Pavlu, Carmen Tănase, Mădălina Craiu, Theo Rose, George Ivașcu, Codin Maticiuc, Cătălin Nicolau, Dogioiu Constantin, Cătălina Grama, Sergiu Costache, Vladimir Drăghia, Silviu Mircescu, Eduard Trifa, Alice Halpert și Bogdan Farcaș.
„Categoric am așteptat mult acest moment și mă bucur că acum putem împărtăși împreună cu toți cei care ne-au scris și ne-au întrebat când va începe serialul Clanul… că ne vedem din 19 septembrie! Încă de la startul filmărilor am descoperit o echipă senzațională cu o distribuție de mare calibru cum rar vezi în proiectele românești și totodată cu oameni super profesioniști și mă refer aici la colegii din spatele camerelor ce fac o treabă grozavă.
Avem așadar un mediu de muncă plin cu energie bună și profesionalism, lucru care a făcut să nu simțim oboseala, indiferent de numărul de ore petrecute pe set, ori eu sunt în fiecare zi pe set deci știu ce spun. Acum abia așteptăm să ne bucurăm de rezultatul acestei munci și să le aducem celor de acasă o poveste care nu trebuie ratată, spusă într-un serial românesc așa cum nu s-a mai filmat. Sunt curios să aflu părerea celor de acasă, așa că ne vedem în fiecare luni, de la 20:30, declară Denis Hanganu, actorul principal al serialului.
Citește și:
Prințesa Anne, moment istoric la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a
Foto: PR