America Express – Drumul Aurului, cel mai dur reality show din România, începe în curând la Antena 1.
America Express – Drumul Aurului, cel mai așteptat reality show al momentului, începe din 15 ianuarie, la Antena 1. La fel ca până acum, emisiunea va fi difuzată de duminică până miercuri, duminica de la ora 20.00, iar de luni până miercuri de la ora 20.30.
După 4 sezoane în care au străbătut Asia în lung și-n lat, sezonul 5 schimbă continentul și se mută în America. Drumul Aurului va duce cele 9 perechi de vedete prin Mexic, Guatemala și Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri. După varianta italiană, Antena 1 este a doua televiziune din lume care pornește pe acest traseu.
Locurile noi vin și cu provocări noi. Având în vedere traseul ales, a fost nevoie de măsuri de securitate suplimentare pentru că, așa cum vor descoperi și telespectatorii, poveștile despre America Centrală și de Sud nu sunt doar un mit. Misiunile pe care concurenții trebuie să le îndeplinească în acest sezon sunt și ele adaptate culturii locale și zonelor prin care aceștia vor ajunge. Au luptat cu taurii, au trecut prin procesiuni șamanice, au organizat propriul festival, au cărat noroi cu corpul, au cântat cu mariachi, au gustat mâncăruri tradiționale mai puțin apetisante, au participat la lucha libre sau au „savurat” picanteriile mexicane. Acestea sunt doar câteva din experiențele unui sezon plin de aventură, adrenalină, tensiune, dar și situații pline de umor și locuri absolut senzaționale.
La fel ca până acum, Oase și Marius Damian vor povesti telespectatorilor despre specificul zonelor în care ajung, despre obiceiurile și ineditul lor și le vor arăta Mexicul, Guatemala și Columbia dintr-o cu totul altă perspectivă. Ce se întâmplă în spatele unei producții de o asemenea amploare telespectatorii vor vedea în continuare, la finalul fiecărui episod de miercuri seara, în Jurnal de America Express, pe Antena 1.
Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul on-line, și mama ei, Mihaela sunt vedetele ce pornesc pe Drumul Aurului în competiția pentru mult râvnitul titlu de câștigător al celui mai spectaculos reality show din România. Marea premieră America Express – Drumul Aurului are loc duminică, 15 ianuarie, ora 20.00, la Antena 1.
Foto: PR