Alexandru Abagiu, unul dintre cei mai cunoscuți make-up artiști din România, este noul jurat de la "Bravo, ai stil!".
Alexandru Abagiu, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați make-up artiști din România, este noul jurat de la „Bravo, ai stil!”. El se alătură celorlalți doi jurați ai emisiunii, Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu. Are o carieră de succes în industria frumuseții, activând de mai bine de 25 de ani, și a lucrat cu numeroase vedete din România, dar și internaționale, printre care Jane Fonda, Natalie Portman sau Paris Hilton.
Alexandru Abagiu a făcut primele declarații despre această nouă provocare din viața lui. Pe contul personal de Instagram, a mărturisit că se simte emoționat și că așteaptă cu nerăbdare să înceapă noul sezon „Bravo, ai stil!”.
„Nu, nu este un exercițiu, chiar se întâmplă!
Sunt super emoționat și nerăbdător să înceapă noul sezon de @bravoaistil, mai ales că acum vă pot împărtăși acest mare secret👍🏻🥳👻 Sunt onorat să fiu ales să fac parte din juriul emisiunii pe care o urmăresc de șapte sezoane și să aduc o nouă perspectivă cu precădere asupra „zonei capului” ca să-mi citez colegii de pupitru😊 Noutățile însă nu se opresc aici! Bravo, ai stil! va fi driver-ul pentru noul post de televiziune Kanal D2 al grupului Dogan Media Internațional.
Așadar, vă invit să fiți alături de noi @ilinca.vandicioficial @maurice_munteanu @raluca.badulescu din 2 aprilie, de la ora 19:00, pe Kanal D2, va fi o ediție specială de Bravo, ai still!
Bravo 👍🏻 KanalD pentru 16 ani de televiziune de valoare👏🏻”, a transmis Alexandru Abagiu.
Vezi această postare pe Instagram
Emisiunea „Bravo, ai stil!” se întoarce pe micile ecrane. Telespectatorii vor putea urmări prima ediție pe 2 aprilie, de la ora 19:00, de această dată pe un nou post TV, Kanal D2. După cum știm deja, Tibi Clenci nu va mai face parte din juriul emisiunii „Bravo, ai stil!”. Fotograful a vorbit despre experiența pe care a avut-o în cel de-al șaptelea sezon al competiției, când a făcut echipă cu Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu.
„A fost o experienţă cu totul specială, pentru că sunt un artist, un performer, care apreciază actul artistic în toate manifestările lui. În acelaşi timp, m-am simțit onorat să le fiu alături, ca mentor, unor tinere care şi-au dorit să evolueze din punct de vedere stilistic şi nu numai. Mă voi implica mai departe în proiecte care ţin de activitatea mea internațională şi le doresc succes noilor concurente care vor păşi în platoul noului sezon „Bravo, ai stil!”, a declarat Tibi Clenci, conform kanald.ro.
Raluca Bădulescu a oferit câteva detalii despre noul sezon și despre ceea ce își dorește să vadă de la concurente.
„Ce bucurie şi ce onorant să deschidem Kanal D2 cu un nou sezon „Bravo, ai stil!' Abia aştept să le întâlnesc pe acele tinere, încă necunoscute publicului, care vor fi concurentele celui de-al optulea sezon. Sunt convinsă că deja, după ce acest show a înregistrat un succes uriaș, fetele ştiu care vor fi pretenţiile noastre de la ele! Îmi doresc spectacol total şi evoluţie vizibilă, şi pentru asta suntem şi noi, juraţii, acolo, să le impulsionam şi să le ajutăm să găsească cele mai interesante combinaţii stilistice, în acord cu personalitatea lor. Vă aşteptăm să fiţi alături de noi, în această nouă călătorie extraordinară, începând din 2 aprilie, de la 19:00, la Kanal D2!”, a precizat Raluca Badulescu, transmite kanald.ro.
Maurice Munteanu a vorbit despre așteptările pe care le are de la concurentele care vor păși în noul sezon Bravo, ai stil!
„După câteva sezoane în care am jurizat concurente cunoscute publicului larg, cred că a venit momentul mult aşteptat, nu numai de mine, acela de a analiza abilităţile stilistice ale unor tinere care nu s-au aflat neapărat în lumina reflectoarelor. Aştept cu nerăbdare această experienţă, cu aceeaşi curiozitate pe care, sunt convins, o are şi publicul. Aştept să fiu suprins! Plăcut, sunt convins! Vă invit să urmăriţi, pe Kanal D2, din 2 aprilie, de la 19:00, un nou sezon „Bravo, ai stil!”, a spus Maurice Munteanu, potrivit sursei menționate anterior.
Foto: Instagram