Antonia, mărturisiri despre ce i s-a întâmplat la un concert în Galați: „Mă înjura lumea”

Antonia a povestit un moment copleșitor pe care l-a trăit la un concert în Galați.

Antonia, mărturisiri despre ce i s-a întâmplat la un concert în Galați: "Mă înjura lumea"

Pe parcursul anilor de carieră, Antonia a susținut numeroase concerte în aproape toate orașele din România. Ea a cântat în momente de mare bucurie, dar și în cele mai triste. În cadrul unui interviu acordat în podcastul Giuliei Anghelescu, Antonia și-a adus aminte de un moment deosebit, când a urcat pe scenă chiar în ziua în care bunicul său a decedat.

Ce a pățit Antonia la un concert în Galați

În 2018, bunicul Antoniei s-a stins din viață după o lungă perioadă petrecută în spital. La momentul respectiv, cântăreața avea un contract pentru a susține un concert în Galați. Cu toate acestea, ea a simțit că nu poate să lipsească, așa că a urcat pe scenă. Cântăreața a precizat că după concert nu a făcut poze cu fanii și nu a acordat autografe, iar persoanele prezente nu au știut care este motivul pentru care nu a stat după show.

„Nu o să uit atunci când eram în drum spre Galați. Am aflat efectiv cu o oră înainte să ajung acolo și eram praf. Am cântat, mi-am făcut jobul. După am plecat, nu am mai stat la poze într-adevăr, pentru că nu am mai avut stare și mă înjura lumea pe net. „Nu îți e rușine că am stat acolo cu copilul în frig o oră?”. Îmi băteau în dubă, urlau… Să stau să le explic de fiecare dată.”

În cadrul aceluiași interviu cu Giulia Anghelescu, Antonia a precizat cum și-a descoperit pasiunea pentru muzică și cum a luat naștere cariera sa de succes.

„Știu că sună foarte clișeic, dar de mică. Părinții mei au văzut că eu tot cânt prin casă, mi-au luat și combină de karaoke, cu microfon conectat și le-au dat în cap să mă ducă la canto. În același timp m-am apucat și de pian, doar că, la un moment dat, nu au mai putut să plătească ambele lecții. La pian îmi era mai lene să repet.”

Antonia este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din România, care se bucură de succes și de viața de familie. Cântăreața este mamă a trei copii și nu se poate declara mai fericită decât este acum. Artista și partenerul ei de viață, Alex Velea, au o familie superbă, la care au visat împreună.

Dincolo de talentul și carisma sa, Antonia mai este recunoscută și pentru frumusețea ei naturală. Vedeta atrage atenția publicului prin fiecare apariție a sa. Artista este foarte atentă la stilul său de viață, iar acum se mândrește cu o siluetă de invidiat.

„Da, fac sport, cam de trei ori pe săptămână, chiar și de cinci ori atunci când timpul îmi permite. Merg mereu la sală cu Alexandru, ne antrenăm împreună, mă ajută și mă motivează foarte mult”, a declarat Antonia pentru publicația VIVA!.

Citește și:
Andreea Antonescu, mărturisiri despre schimbările din viața ei amoroasă de când este mamă a două fetițe: „Sunt tare bucuroasă și împlinită!'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people