Giulia Anghelescu i-a transmis un mesaj emoționant fiicei sale, Antonia, care a împlinit 12 ani.
Giulia Anghelescu a avut motive de sărbătoare în familia ei. Fiica ei, Antonia, a împlinit 12 ani și i-a organizat o petrecere pe cinste, iar vedeta a publicat câteva imagini pe rețelele de socializare.
Giulia Anghelescu a organizat o petrecere fabuloasă pentru fiica ei, Antonia. În ziua aniversării ei, artista a transmis pe contul personal de Instagram un mesaj plin de emoție pentru Antonia.
„De ziua ta, inima mi-e plină de amintiri frumoase cu o fetiță mică, drăgălașă, curioasă, curajoasă și ambițioasă, care se transformă în fiecare zi într-o domnișoară. Mi-ai schimbat viața de când ai venit pe lume și m-ai făcut să mă întreb cum am putut să trăiesc până atunci fără tine. Ești minunea mea și nu-mi vor ajunge zilele să-i mulțumesc lui Dumnezeu că m-a binecuvântat cu acest dar minunat. Îți mulțumesc că m-ai ales să-ți fiu mamă eu.. Te iubesc enorm, @antoniahuidu!”, a fost mesajul scris de Giulia Anghelescu pe Instagram.
De asemenea, Giulia Anghelescu a mai împărtășit și un video care surprinde atmosfera de la ziua fiicei sale, Antonia.
„La mulți ani, iubita noastră! 💐
Să fii mereu cu zâmbetul pe buze așa cum ai fost astăzi!
Te iubim enorm!„
În cadrul unui interviu pentru Playtech.ro, Giulia Anghelescu a dezvăluit că fiica ei, Antonia, este pasionată de gimnastică acrobatică și practică acest sport de ceva timp. De asemenea, se pare că tânăra este atrasă de luminile reflectoarelor, dorind să participe, la fel ca fratele ei, la filmări pentru diverse reclame.
„Antonia da, este pe partea cu gimanstica acrobatică, cu Acro Dance de fapt și da, face performanță și sperăm să se țină de treabă în continuare. Și ea și-a dorit, la un moment dat, să participe la castinguri pentru filme, pentru reclame, a avut o perioadă în care își dorea enorm să meargă. Și lui Mika i-a plăcut. Vom vedea dacă își vor dori, noi o să fim acolo să îi sprijinim atâta timp cât sunt talentați și dornici de muncă, asta este un lucru foarte bun”, a spus Giulia Anghelescu.
Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, au o relație cât se poate de bună cu copiii lor, iar artista nu consideră că există dicrepanțe în acest sens. Ba mai mult, artista și partenerul ei reușesc să își împartă responsabilitățile într-un mod eficient.
„Cred că suntem amândoi apropiați de ambii copii în egală măsură, adică nu simt că aș fi mai apropiată de vreunul dintre ei. Bineînțeles că fiecare e cu problemele lui, cu dorințele lui, Antonia având aproape 12 ani, pe care îi împlinește luna asta.
Da, trebuie să mă ocup de organizarea petrecerilor lor, pentru că berbeci fiind amândoi, născuți în aprilie amândoi vă dați seama ce e la noi în casă. Ea e cu treburile astea de domnișoară, adolescentă care își dorește tot felul de lucruri și de ieșiri cu mine ca fetele, iar Mika e pe partea cealaltă să stăm împreună, să facem tot felul de activități. Dar încercăm pe cât posibil să ne împărțim în mod egal și să petrecem cât mai mult timp cu ei”, a completat Giulia Anghelescu pentru sursa citată anterior.
Foto: Instagram