Antonia, Cheloo și Carlaʼs Dream au mai fost în postura de jurați la diferite emisiuni tip concurs, pentru însă Feli este prima experiență de genul acesta.
Dacă în mod normal finalistul unei competiții este așteptat de-a lungul mai multor ediții, noua provocare a ‘Final Four – Cei patru’ va fi, întocmai ca în industria muzicală, ca cei aleși să își păstreze locul deja câștigat și să devină mai buni de la o săptămână la alta. În fiecare ediție a emisiunii, noi și noi tineri muzicieni talentați și dornici să le ia locul îi vor provoca, astfel că niciunul dintre ‘Cei patru’ nu va fi în siguranță! Iar dacă pentru a obține șansa de a provoca pe cineva la duel fiecare nou-venit are nevoie de toate voturile juraților, scaunul acestuia îl poate avea doar dacă reușește să cucerească inimile publicului.
Citește mai multe detalii!
Lupta pentru a rămâne unul dintre ‘Cei patru’ vine însă și cu o mulțime de avantaje! Cu fiecare săptămână în plus în care reușesc să își păstreze scaunul, aceștia vor beneficia de sprijinul celor mai buni din acest domeniu și vor avea ocazia să lucreze cu specialiștii industriei muzicale românești.
‘Final Four – Cei patru’ s-a dovedit deja un real succes în Statele Unite ale Americii și în Rusia, țări care au difuzat deja câte un sezon.