Antonia, dezvăluiri despre primii bani câștigați înainte de a avea o carieră în muzică: „Alesesem drumul acesta pentru a mă putea întreține”

Antonia a dezvăluit din ce a câștigat primii săi bani, înainte de a ajunge una dintre cele mai cunoscute cântărețe din România.

Antonia, dezvăluiri despre primii bani câștigați înainte de a avea o carieră în muzică: „Alesesem drumul acesta pentru a mă putea întreține”

Antonia este una dintre cele mai de succes artiste din România, care recent a împlinit 13 ani de carieră. Cântăreața se bucură de un succes remarcabil, iar hit-urile sale se aud și acum la radio. Vedeta a vorbit despre despre munca ei de ani buni și cum a început totul pentru ea, când s-a întors în România.

Din ce a câștigat Antonia primii bani

Într-un interviu pentru revista VIVA!, Antonia a dezvăluit cum a luat naștere cariera ei în muzică și cum a reușit să se mențină în topuri după atâția ani. Partenera lui Alex Velea a dat lovitura cu piesa „Morena”, iar de atunci fanii sunt nerăbdători după fiecare nou proiect muzical. Cu toate că acum este printre cele mai apreciate și cunoscute cântărețe de la noi, artista a dezvăluit din ce a câștigat primii săi bani, înainte de a intra în industria muzicală.

Cântăreața s-a întors din Statele Unite ale Americii la vârsta de 18 ani. Antonia a fost model la început, înainte să aibă o carieră în muzică.

„Terminasem deja liceul când am plecat din America. În România, la ceva timp după ce am ajuns, am continuat să fac modelling (făceam deja din State, alesesem drumul acesta pentru a mă putea întreține) și apoi am început cariera muzicală, care, de fapt, era visul meu dintotdeauna. Aveam 18 ani atunci când am venit în România.”, a spus Antonia pentru VIVA!.

Artista a vorbit despre începuturile carierei

Referitor la începutul carierei sale, logodnica lui Alex Velea a dezvăluit că a fost vorba mai mult de destin. Aceasta a ajuns să îl cunoască pe Tom Boxer, care a chemat-o la studioul de înregistrări pentru a trage niște voci. Piesele făcute alături de el, „Morena” și „Roses On Fire”, au ajuns imediat hit-uri, iar de atunci a mers pe acest drum.

„Cred că a fost mult mâna destinului. Adică nu pot să spun că aveam un obiectiv din a începe o carieră muzicală în România, chiar nu am venit deloc cu acest gând. Dar așa a fost să fie. Printr-o cunoștință, am ajuns la studio la Tom Boxer, care căuta o voce pentru niște piese pe care urma să le lanseze. Am mers să trag voci și așa mi-am început cariera muzicală, cu „Roses On Fire” și apoi „Morena”, a mai spus artista pentru sursa citată anterior.

Citește și:
Cătălin Scărlătescu, declarații inedite despre relația cu actrița Doina Teodoru și cum s-au cunoscut

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people